Uncategorized

26 tone de citrice au fost nimicite în 2023

De ani buni sărbătorile de iarnă se asociază cu aroma citricelor. Acum lămâile, mandarinele, portocalele sunt accesibile oricui, dar apar și riscuri generate de consumul acestora.

Republica Moldova importă anual zeci de mii de tone de citrice. Potrivit art.99 din Hotărârea de Guvern nr. 929/2009 cu privire la aprobarea „Cerințelor de calitate şi comercializare pentru fructe şi legume proaspete”, în categoria fructelor citrice se includ: lămâile, mandarinele și portocalele de diferite soiuri.

Supravegherea calității acestor fructe este competența Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentară (ANSA)

Datele Posturilor de inspecție la frontieră (PIF) ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) arată că, în anul 2023 s-au introdus în țară peste 30 de mii tone de citrice, iar în primul semestru al anului 2024 – aproximativ 18 mii tone. 

ANSA menționează că, la import, toate loturile de citrice sunt însoțite, obligatoriu, de documente ce atestă siguranța, eliberate de producătorii din țara de origine precum: certificatele de calitate, certificatele de sănătate și rapoartele de încercări de laborator.

Responsabilitatea privind siguranța produselor introduse pe piață o poartă în exclusivitate producătorul sau importatorul. ANSA, prin controale oficiale, în particular prin implementarea programelor de monitorizare și supraveghere în domeniul siguranței alimentelor se asigură că aceste responsabilități sunt îndeplinite cu conștiinciozitate.

Probe de citrice testate în perioada 2023-2024

Perioada Nr. total de probe Nr. neconformități

confirmate

2023 106 2
2024 76 0

Neconformități au fost confirmate într-un lot de portocale (6000 kg, cu reziduu de pesticid Profenofos) și într-un lot de mandarine (20 000 kg cu reziduu de pesticid de fanvalerat și esfenvalerat (suma de izomeri)).  Loturile respective au fost plasate sub reținere oficială, ulterior, nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA. 

În context, ANSA reamintește agenților economici, importatori de fructe și legume proaspete, despre obligația respectării prevederilor Ordinului nr.256 din 08.08.2022 cu privire la aplicarea unor măsuri la plasarea pe piață a fructelor și legumelor proaspete provenite din import și anume:

Fructele și legumele proaspete provenite din import, de la care au fost prelevate probe pentru determinarea reziduurilor de pesticide și a conținutului de nitrați în cadrul programului de monitorizare aprobat anual de către Agenție, vor fi plasate pe piață numai după obținerea rezultatelor de laborator conforme. Până la primirea rezultatelor de laborator, loturile de la care au fost prelevate probe vor fi păstrate în depozitele agenților economici importatori, înregistrate de ANSA”.

Menționăm că, operatorii economici semnează la frontieră, în acest sens, o Declarație pe propria răspundere, prin care se obligă să nu comercializeze produsele până la obținerea rezultatelor de laborator.

În cazul în care agenții economici au comercializat produse alimentare ce nu prezintă siguranță, aceștia sunt obligați să le retragă de pe piață, să informeze publicul, în mod eficient și precis, despre motivul retragerii.

Cei care vor comercializa produse alimentare înainte de recepționarea rapoartelor de încercări de laborator sunt pasibili de răspundere juridică!

În continuare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă consumatorilor să evite consumul, în cantități mari, a cojilor de citrice, atât la prepararea băuturilor (ceai, limonade, vin fiert), cât și a deserturilor (prăjituri, cozonac sau gemuri)!

Coaja acestor fructe poate conține urme (cantități mici) de pesticide autorizate precum tiabendazolul și imazalilul, scopul fiind combaterea bolilor cauzate de mucegaiuri sau bacterii. Totuși, consumul cu regularitate a cojii poate prezenta risc pentru sănătatea umană.

Totodată, specialiștii în domeniul siguranței alimentelor din cadrul ANSA atenționează:

  1. Procurați citricele doar din locuri special amenajate și înregistrate oficial de către Agenție!
  2. Atenție la aspectul fructelor: să fie curate, întregi, sănătoase, fără urme de mucegai, fără deteriorări cauzate de dăunători sau de îngheț!
  3. Verificați marcajul produselor direct la raft! Vânzătorii sunt obligați să informeze consumatorii cu privire la substanțele chimice utilizate la prelucrarea citricelor;
  4. Consumatorii sunt în drept să solicite de la vânzători, documentele care confirmă siguranța produselor expuse spre comercializare,  (rapoartele de încercări de laborator la conținutul de reziduuri de pesticide);
  5. Spălați bine citricele înainte de consum! Se recomandă înmuierea acestora în apă timp de 30-60 de minute. Dacă nu dispuneți de timpul necesar, puteți adăuga bicarbonat de sodiu în apă și să le țineți în jur de 10-15 minute, după care le clătiți bine sub un jet de apă.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Vezi și
Close
Back to top button