Cultural

30 de ani de la canonizarea Domnitorului Ștefan Cel Mare și Sfânt

Festivitățile de comemorare au început din timp în raioanele Criuleni și Dubăsari

Azi 15 iulie la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt au fost depuse flori și rostite cuvinte de omagiere. au fost  La 10 iulie 2022 la realizarea celei de a 18-a ediției a festivalului ”Un trandafir, o lumânare pentru Ștefan cel Mare au contribuit artiști amatori de pe ambele maluri ale râului Nistru care au venit la Ustia, Dubăsari cu cele mai reprezentative piese. Ansamblul etnofolcloric ”Strugurașii”, condus de Elena Ipati, corul parohial, condus de Lilia Vrabie din Ustia au introdus publicul în atmosfera solemnității. Primarul Maxim Verdeș, protopopul de Dubăsari și Criuleni Teodor Pelin, Prot. mitr. Nicolae Ciobanu, președinte al Sectorului Sinodal Activităţi Culturale la Mitropolia Moldovei au reiterat cât de important este să nu ne uităm predecesorii și să iubim Țara. Acest îndemn a fost fundamentat și de evoluarea artistului Nicolae Darie, care de ani buni vine la festival în chipul lui Ștefan Cel Mare, cu mesajul:””Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri” și ”Fraților – rămâneți frați”.

Apoi rând pe rând în scenă s-au perindat corul protopopiatului Criuleni și Dubăsari, dirijat de preotul Teodor Vrabie, Colectivele ” Sălcioara” de la Molovata Nouă, condus de Sergiu Alexeev, ”Dor”, de al Hîrtopul Mare, cond de Ana Mamolea, , ”Sălcioara” de la Boșcana, cond. Larisa Scripnic, ”Răzeșii” din Mașcăuți cu Veronica Mamei, ”Codrenii” de la Stețcani cu Raisa Spătaru, ”Stejăreii” de la Cruglic, cond. Boris Cucu. Festivalul a fost un frumos prilej de promovare pentru discipolii Tatianei Ursu de la Marcăuți: George Leahu, Andreea Țugulea, Ana-Maria Leahu. O revelație a fost și evaluarea picilor de la Pohrebea, membrii ansamblului ”Boom kids”, condus de Nicoleta Darmancev.
Deși cunoașterea istoriei și onorarea înaintașilor este o datorie pentru fiecare, festivalul ”Un trandafir, o lumânare pentru Ștefan Cel Mare” rămâne un eveniment pentru oamenii care au în sânge chemarea neamului și dragostea de cântecul patriotic.

E. Chiriac

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button