199 cazuri confirmate. Raioanele Criuleni și Dubăsari ramân cu datele de acum 5 zile

Evoluția evenimentelor privind răspândirea Covid-19 în ultimele 24 de ore, prezentată de Guvern în urma ședinței Centrului unic de comandă, se prezintă în felul următor: pe parcursul zile de 27 martie, 2020, au fost procesate 128 de probe primare și 45 de probe repetate.

Din cele 128 primare s-au confirmat 22 de cazuri noi de infectare cu Coronavirus. Din ele – 4 cazuri de import (România, Federația Rusă, Marea Britanie și Franța)  și 18 transmise local. Ministra Viorica Dumbrăveanu a anunțat azi dimineați despre al doilea deces din cauza virusului, fiind vorba de o angajată a sistemului sănătății prestipatilești, în vârstă de 79 de ani.

În grija medicilor rămân 186 de persoane, asta după ce alte 9 persoane infectate au fost testate după tratament de câte două ori și ambele teste au ieșit negative, prin urmare, ei vor fi externați în viitorul apropiat, promit autoritățile.

Premierul Ion Chicu a ținut să menționeze că restricțiile impuse populației ar fi respectate, în mare parte, și că săptămâna liberă acordată bugetarilor de la 30 martie până la 3 aprilie (cu păstrarea salariului, dar cu recuperare ulterioară), plus cele două week-enduri, ar putea inversa dinamica îngrijorătoare a epidemiei, dacă cetățenii vor continua să respecte regulile impuse, inclusiv interzicerea ieșirilor în parcuri și alte zone verzi, aflarea în grupuri mai mari de trei persoane, dar și restricții de părăsire a domiciliului pentru persoanele peste 63 de ani, dacă acestea nu au de mers la cumpărături sau la medic, sau pentru a-și plimba animalul de companie.

Prim-Ministrul a mai făcut un apel către credincioși să se abțină de la participarea la slujbele religioase ținute de cultele din Republica Moldova. În acest context, dânsul a comunicat că doi dintre cei diagnosticați cu noul tip de coronavirus sunt preoți. ”Indemnăm oamenii să se abțină în aceste zile de la a vizita bisericile, or, angajații MAI au indicația clară să nu permită desfășurarea serviciilor cu participarea credincioșilor. Daca se repetă, statul va aplica sancțiuni prevăzute de legislație. O să tratăm această activitate ca ignorare a riscului de contaminare, și polițistii vor amenda” – a spus Ion Chicu.

La 27 martie, raionul Criuleni apare în statistici cu zero cazuri confirmate, dar cu 478 de persoane aflate sub supraveghere. Raionul Dubăsari a rămas cu 1 caz confirmat pe harta răspândirii virusului, și cu 166 de persoane monitorizate.

De ieri, alte două spitale, pe lângă cele patru strategice din or. Chișinău, au fost activate pentru a primi pacienți ci Covid19. Este vorba de Spitalul clinic din mun. Bălți și spitalul din Comrat.

Potrivit lui Serghei Rotari, directorul spitalului, citat de portalul nordnews.md, angajații acestuia au fost instruiți sum să lupte cu virusul, iar cei cca 30 de lucrători medicali au primit 500 de costume de protecție. Spitalul a fost echipat cu 40 de boxe medicale și încă trei aparate de ventilare artificială a plămânilor, în curând urmează a fi asigurat și cu teste. Personalul medical al secției de boli infecțioase de aici poate oferi îngrijiri medicale doar pentru 15 pacienți suspectați de infectare cu COVID-19.

La spitalul din Comrat, potrivit portalului nokta.md, sunt pregătite condiții pentru un centru de diagnosticare, dotat cu 75 de locuri.

Covid 27 martie

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *