16 martie 2020. Noi măsuri luate de autoritățile raionale și centrale. Președintele cere instituirea ”stării de urgență”

În lipsa unor instrucțiuni clare referitor la munca bugetarilor pe imp de epidemie, care nu au fost enunțate nici de Prim-Ministru, nici de alți demnitari pe parcursul zilei de 15 martie, Ala Ungurean, șefa Direcției Educație Criuleni, a spus că și-a asumat răspunderea și a transmis tuturor cadrelor didactice să lucreze de la domiciliu de azi, 16 martie.

La Direcția Educație, zilnic se va prezenta la serviciu șefa direcției și câte un specialist, conform unui orar. ”Cadrele didactice vor lucra de acasă, vor monitoriza elevii de la distanță. În unele instituții  sunt cadre  didactice care au început a lucra cu copiii în grupuri, folosind internetul. Am primit o circulară de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, prin care ne solicită numărul de cadre care utilizează tehnologiile informaționale, în vederea organizării instruirii la distanță. Cum anume și de când ar putea fi organizat un asemenea proces, trebuia să discutăm mâine, la o ședință la minister, care, însă, a fost contramandată”, a precizat Ala Ungurean.

Începând cu ziua de mâine, 17 martie, și până pe 31 martie, 2020, vor sta acasă și angajații aparatului Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Criuleni. Ludmila Brînza, șefa Direcției, ne-a informat că beneficiarii care vor veni, totuși, la direcție, cu solicitări urgente, vor putea apela la numărul de telefon lăsat pe ușă și un angajat îi va soluționa problema. Aceeași modalitate de lucru se impune asistenților sociali din sate. Doar lucrătorii sociali, care deservesc bătrâni la domiciliu, vor rămâne la datorie, își vor vizita beneficiarii, respectând condițiile sanitare de rigoare (obligați să poarte măști, manusi și să folosească dezifectanți).

Guvernul, în temeiul Hotărârii nr. 8 din 15 martie 2020, a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică Privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, a anunțat reguli de comportament impuse persoanelor, unităților de comerț și transportatorilor. Se impune păstrarea distanței sociale de minim un metru între persoane; magazinele și alte instituții publice vor asigura fluidizarea fluxului de vizitatori, vor adopta reguli sporite de dezinfecție.

Începând cu 17 martie, în temeiul hotărârii nr.9 a aceleiași comisii, până pe 1 aprilie 2020, se sistează toate cursele aeriene regulate de pasageri și chartere de pasageri din și spre Republica Moldova;  rutele feroviare internaționale de transport pasageri.

Se sistează de mâine, 17 martie, și până la 01.04.2020 orele 00:00 activitatea unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere. Nu vor mai fi deschise piețele comerciale și centrele de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale. Nu vor putea activa nici unitățile de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.

Pe data de 16 martie, președintele Igor Dodon a cerut Parlamentului instituirea Stării de Urgență, pentru ca statul , citat, ”să nu intâmpine piedici birocratice la luarea deciziilor în vederea gestionării crizei provocare de infecția Covid-19”. Parlamentul urmează să se convoace de urgență. Cu detalii vom reveni.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *