Vităritul aduce plusvaloare

Seminarul „Ameliorarea managementului creşterii taurinelor” s-a desfăşurat la Criuleni pe data de 27 mai, invitaţi fiind crescătorii de animale, consultanţii regionali ACSA, specialişti în medicina veterinară.

P1110471

Viorel Griţco, consultant regional ACSA, specializat în domeniul zootehnic, a informat persoanele interesate despre politicile statului în vederea dezvoltării ramurii, surse de finanţare a sectorului, paşii necesari pentru crearea fermelor zootehnice familiale. Participanţii la seminar au avut posibilitatea să afle cum se face un depozit de siloz în condiţii casnice, discursul consultantului fiind însoţit de un slide-show.

Sfaturile specialistului Serafim Babenco, şef-adjunct al subdiviziunii teritoriale a Direcţiei Raionale Siguranţa Alimentelor, s-au referit la partea practică, adică la întreţinerea, alimentarea, prepararea nutreţurilor calitative pentru taurine. Specialistul a spus că familiile care întreţin ferme mici de vaci, au dreptul să o facă în gospodăria lor, în sat, doar dacă întreţin până la 10 capete. Dacă sunt mai mult de zece, ferma se scoate înafara satului. Pentru o vacă în grajd se rezervează cel puţin 6 m2 de spaţiu, iar grajdul trebuie să fie curat, igienizat la timp şi prelucrat înpotriva muştelor. Există şi spray-uri speciale care se dau pe corpul animalului şi astfel acesta este protejat de invazia muştelor. Un animal adult elimină pe zi 12 kg de bălegar, prin urmare, orice gospodar trebuie să fie preocupat de crearea condiţiilor pentru depozitarea acestuia, pentru a se obţine un îngrăşământ calitativ şi pentru a nu polua mediul înconjurător. În acest sens specialistul a dat câteva recomandări despre cum se compostează corect gunoiul de grajd.

Referitor la hrana taurinelor, Babenco a spus că potrivit pentru alimentaţie este fânul calitativ, lucerna, silozul suculent, melasa, resturi fermentate de la fabricile de alcool, premixurile cu conţinut echilibrat de micro şi macroelemente şi vitamine, dar nici într-un caz cioclejele sau paiele, care sunt bune doar în calitate de îngrăşăminte pentru sol. Un capitol discutat aparte au fost bolile taurinelor şi vaccinurile administrate, profilaxia helminţilor. Serafim Babenco a menţionat că animalul întreţinut bine are imunitate bună, iar vităritul este o îndeletnicire  profitabilă, indiferent dacă fermierul a decis să producă lapte sau să crească animale pentru carne.

Seminarul a fost orgnizat de către AO „Criul-Fermier”, cu suportul MAIA, proiectul „Suport de Urgenţă pentru Agricultura Moldovei”.

S. Cernov

Imagine: S.Babenco, despre întreținerea corectă

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *