CriuleniEst-CurierSocial

Vânzarea alcoolului minorilor se pedepsește

Inspectoratul de Poliție Criuleni atenționează locuitorii raionului Criuleni despre cazurile multiple de intoxicație alcoolică printre minori. În anul 2015 în raionul Criuleni s-au înregsitrat cel puțin patru minori, care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat alcool, întenționat sau din neatenție, sau au fost serviți de către maturi.

big-vanzarea-alcoolului-catre-minori-monitorizata-de-inp

Potrivit Eugeniei Florica, inspector superior al Biroului siguranță copii, patronul unui magazin din satul Cruglic, a fost amendat cu 4 mii de lei, în temeiul art. 91 alin. 2 din Codul Contravențional, pentru faptul că unitatea comercială a vândut unei minore o sticlă de șampanie, în urma consumului căreia copila a nimerit la spital. La momentul depistării unor astfel de cazuri, agenții economici riscă o amendă în marime de la 200 la 350 unități convenționale. Minorii au acces la alcool, fie în familii, fie în lipsa părinților găsesc alcool prin casă, sau se întâmplă că unii maturi decid că minorii deja ar trebui, la 13 sau 14 ani, să guste vin sau alte băuturi și în acest caz legea pedepsește faptul aducerii unui minor la stare de ebrietate. Sunt cazuri, când minorii servesc în localurile discotecilor și aici intervine responsabilitatea administrației publice, care prin autorizație interzic vânzarea /consumul de băuturi în localuri sau permit și își asuma riscurile.

Consumul de băuturi alcoolice printre minori trebuie declarat la poliție. E. Florica spune, că starea de ebrietate la copii poate fi declarată de catre medici, care examinează minorii, asistenții sociali, vecini, profesori, etc. În același timp, parinții sunt atenționați că dacă angajații poliției vor depista minori, lăsați fără supraveghere, sub influența cărorva substanțe psihotrope sau în stare de ebrietate alcoolică, ei vor fi trași la raspundere contravențională în baza art. 63 al Codului Contravențional al RM.

Info ”E-C”

Imagine-simbol

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button