Urmele de cântec ale Irinei Nicolai

 În zi jubiliară, învăţătorea, cântăreaţa şi compozitoarea Irina Nicolai din Criuleni, cunoscută publicului drept autoare de cântece pentru copii şi autoarea imnului or. Criuleni, şi-a invitat rudele, prietenii şi discipolii să serbeze Floriile în compania muzicii.

10361271_843404535734283_7982818787304115802_n

Irina Nicolai, Criuleni

După cum ne-a şi obişnuiit deja, a lansat în acea zi cea de-a treia carte de versuri şi note, scrise de ea, cu denumirea  „Cântând, las urme pe pământ”. A adunat în ediţie cincizeci de piese muzicale, după numărul de ani pe care i-a împlinit de Florii, o ediţie în care a inclus şi piese noi, dar şi din cele anterioare, care îi sunt mai dragi. După cum fiecare dintre pământeni lasă urme prin faptele sale, Irina Nicolai spunea că îşi serbează în data de 5 aprilie şi aniversarea a 30 de ani de activitate pedagogică. Cadouri  muzicale i-au dedicat discipolii, prima urcând în scenă nepoţica Carmen.

„Cred în oameni” – a fost şlagărul pe care l-a dedicat invitaţilor săi autoarea de cântece pentru copii, învăţătoarea Irina Nicolai, cea care apropie copiii de microfon şi le insuflă primele fărâme de înceredere, că dacă le place muzica şi ştiu cuvintele, nu au decât să încerce şi să cânte, să savureze aplauze şi să tindă spre noi succese. Cu muzica dnei Irina au început a explora scena Doiniţa Şerbul, Petru Ianenco, Cristina Bujac, Alina Mantaluţă, Valeria Cicanci, Ecaterina Cernov, Sabina Macari, grupuri de elevi ai Şcolii Primare şi discipoli din grădiniţe – fiecare dintre ei i-a dedicat omagiatei un cadou muzical.

Colegii de muncă şi de scenă au ţinut să-i fie alături în ziua respectivă, care cu o felicitare şi o floare, care cu un cântec. Pe lângă urări de sănătate şi succese, Bujor Ţarigradcshi şi Natalia Tricolici i-au adus şi diploma Direcţiei Educaţie Criuleni, colega de la Hârtop – Ana Grati – i-a cântat o melodie. Angajaţii Centrului de Cultură şi Tineret i-au dedicat melodii într-un format mai neobişnuit.

1508111_1574388439507972_7039756451990715741_n

Astfel, cupluri de familie, împătimiţi de cântec şi muzică – Elena şi Sergiu Sclifos, Angela şi Veaceslav Pavlov – au interpretat în duet melodii populare, n-a lipsit nici ansamblul  „Şezătoarea”, din componenţa căruia face parte şi Irina Nicolai. Iurie Cumpătă a interpretat o melodie clasică, punându-şi în valoare timbrul său irepetabil. Fiicele omagiatei – Elena şi Cristina, alături de mama lor, au format un trio admirabil. Cu felicitări a venit şi un grup de foşti colegi de colegiu, alături de care a studiat meseria la Soroca. Printre numerele cântate au dansat colectivele „Free-Star” şi „Victoria”.

„Să fii sănătoasă Irina, să mai scrii versuri şi cărţi, şi să ne chemi la lansări mai des, că aşa avem posibilitate să ne întâlnim cu familia” – spunea una dintre verişoarele omagiatei.

S. Cernov

Comments

comments

Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *