Un singur participant la licitaţie

Primăria Criuleni a anunţat, în Buletinul Achiziţiilor Publice din 1 septembrie 2017, cererea ofertelor de preţ pentru lucrări de reconstrucţie şi reparaţie a drumurilor publice. După cum au decis consilierii, banii din fondul rutier, alocaţi anul acesta primăriei Criuleni, urmează să fie folosiţi pentru reparaţia capitală a porţiunii de drum de la str. Ştefan-cel-Mare spre grădiniţa “Spicuşor”, pe o suprafaţă de 1262 metri pătraţi, şi Ştefan-cel-Mare de la intersecţia 31 August până la spital.

IMG_7416

Pe data de 14 septembrie, ora 11.00, urma să fie deschise ofertele de preţ. Primarul, Dumitru Simon, preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor, a anunţat, că un singur antreprenor a depus pachetul de documente necesare pentru a licita lucrările, şi un al doilea agent economic şi-a anunţat participarea, fără a depune şi documentele cerute. Licitaţia nu a avut loc, pentru că legea prevede participarea a minimum trei operatori economici. Anunţul de achiziţii a fost publicat repetat, de data aceasta, însă, vice-primarul, Iurie Procofiev, a precizat că ofertantul va mări volumul lucrărilor, astfel, posibil, oferta va deveni mai atractivă pentru antreprenori.

S. Cernov

În fotografie: drumul aşteaptă reparaţii

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *