CriuleniEst-CurierSportiv

Turneul la cros în memoria antrenorului “Igor Iațco” – la a VI ediţie

 Sâmbătă, 1 octombrie, pe stadionul din Criuleni circa 200 de tineri și tinere din localitățile Cruglic, Hârtopul Mic, Hârtopul Mare, Ohrincea, Corjova, Ișnovăț, Râșcova, Slobozia-Dușca, Criuleni, Onițcani, Izbiște și Mașcauți, discipoli ai Școlii Sportive din Criuleni, au participat la Turneul raional la cros în memoria antrenorului Igor Iațco.

dsc_3675

După cum a declarat pentru ”Est-Curier” Iurie Lazovschi, directorul ȘS Criuleni, anual la sfârșit de septembrie – început de octombrie se organizează competițiile la cros în memoria antrenorului Igor Iațco. Deja e a VI-a ediție. Obectivul competițiilor e promovarea atletismului ca disciplină sportivă printre tineri, propagarea unui mod sănătos de viață, precum și aprecierea celor mai buni atleți și atlete, dar și a profesorilor-antrenori.

După deschiderea oficială a turneului, primii au început competițiile copii cu anul nașterii 2006-2008. La distanța 500 m fete pe primul loc s-a clasat Iuliana Bobeico (Ohrincea). Pe locul 2 – Dumitrița Cotcov (Slobozia-Dușca) și pe locul 3 – Raisa Braganciuc (Hârtopul Mic). La aceeași distanță la băieți primul la finiș a ajuns Ion Creciun (Ișnovăț). Pe locul 2 – Vlad Ivanicov (Ohrincea) și pe locul 3 – Cristian Brînca  (Onițcani).

La distanța de 1000 m au concurat copii cu anul nașterii 2004-2005. La fete prima a fost Alina Nița (Râșcova). Pe locul 2 s-a clasat Ina Vudvud (Criuleni) și pe locul 3 – Nicoleta Jelamschi (Hârtopul Mic). La competițiile între băieți la aceeași distanță primul a ajuns la finiș Ion Moiseev (Hârtopul Mic), urmat de Damian Goncear (Ișnovăț) și Dumitru Duda (Slobozia-Dușca).

dsc_3708

La distanța de 1000 m au concurat și fetele cu anul nașterii 2001-2003. Cea mai bună a fost Daniela Ivanicov (Ohrincea). Pe locul 2 – Galina Poalelungi (Corjova) și pe locul 3 – Mihaela Cebanu (Hârtopul Mic). La distanța de 2000 m au concurat băieții cu anul nașterii 2001-2003. Primul a ajuns la finiș Gheorghe Spivacenco (Hârtopul Mic), care a fost urmat de Sergiu Baltan (Ohrincea) și Alexandru Iațco (Mășcăuți).

Iurie Lazovschi, directorul Școlii Sportive Criuleni, și Mihail Iațco, instructorul-metodist a ȘS Criuleni, tatăl antrenorului Igor Iațco, i-au felicitat pe sportivi și discipolii lor cu succesele obținute, înmânându-le Diplome de gradul I, II, III și prime bănești, dorindu-le succese în competiții pe viitor.

Valeriu TURTA

Foto de autor

În imagini: secvențe de la competițiile de atletism.

dsc_3754
Echipa tinerilor atleți de la Gimnaziul Hârtopul Mic cu profesoara de educație fizică Zinaida Grama

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button