Trei luni de închisoare pentru că a lăsat-o pe soție în plină iarnă fără haine calde şi încălţăminte

Atât l-ar fi costat acțiunile de răzbunare pe care Radu P. din Dubăsarii Vechi le-ar fi întreprins împotriva soției sale, aruncând într-un moment de criză de nervi în foc hainele acesteia (o scurtă, un palton, o pereche de cizme, o pereche de adidași, o căciulă ș.a.).

Prima instanță, aplicând prevederile art.90, Cod penal, a decis suspendarea pedepsei numite pe un termen de probă de un an pe parcursul căruia inculpatul urmează să dea dovadă de comportament exemplar pentru a îndreptăți astfel încrederea ce i s-a acordat.

Examinarea cauzei în instanța de judecată  a durat aproape șapte luni timp în care oamenii legii au stabilit că învinuitul, supărat pe nevastă-sa că nu a făcut focul în casă și nici de mâncare nu gătise nimic în acea zi, a adunat hainele acesteia, pe care potrivit spuselor lui le-a procurat din banii proveniți din salariul său, în mijlocul ogrăzii și le-a dat foc, după care s-a  dus la culcare. Victima a descoperit prejudiciul a doua zi dimineața, când a observat în preajma casei fumegăind resturi de haine și încălțăminte. În cadrul anchetei oamenii legii au mai constatat că Radu P. nu este la prima abatere, ignorând în repetate rânduri obligațiunile părintești, consumă alcool, iar la beție abuzează fizic soția și copilul minor.

La învinuirile aduse inculpatul și-a recunoscut vina parțial. Cât privește prejudiciul material provocat soției pe care a lăsat-o practic fără haine și încălțăminte pe timp de iarnă, acesta și-a motivat acțiiunile prin faptul că era enervat și în acest fel a decis s-o pedepsească. Nimic mai mult.

Gh. Motricală

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *