Strategie şi plan de acţiuni pentru Criuleni

Cum va arăta oraşul Criuleni peste 5 ani – asta şi-au planificat să discute participanţii la audieri publice, organizate vineri, 19 decembrie, în incinta Şcolii de Arte din Criuleni.

Organizatorii audierilor publice – Primăria Criuleni în colaborare cu Centrul “Contact” şi cu sisţinerea financiară a USAID, au pus în discuţie Strategia de dezvoltare socio-economică a oraşului Criuleni în anii 2015-2020.

DSCN3212

Strategia, conform specialiştilor de la “Contact”, care au moderat audierile, urmează să fie aprobată de consilierii locali. La audieri publice, să discute strategia déjà conturată, au găsit timp să vină doar doi consilieri din cei 17. De altfel, la cele 9 şedinţe a focus-grupurilor consilierii tot n-au fost participanţi activi, de aceea în strategie se regăsesc obiective, îndeplinirea cărora, de fapt, nu ţine de competenţa consiliului local. Este exemplul chiar primului obiectiv şi acţiune cu numărul 1.1.1 – “Micşorarea numărului de documente necesare pentru înregistrarea afacerii”, or, înregistrarea afacerii în Republica Moldova este o procedură standard, reglementată de către legislaţia naţională, şi nu poate primăria influenţa această procedură.

La acţiunea 2.4.1 “Modernizarea serviciului de colectare, transportare şi prelucrare a deşeurilor menajere solide” indicatori ar fi “70 de containere pentru gunoi procurate, 5 unităţi de transport specializat procurat”, dar nu este clar cum se vor prelucra deşeurile, se va moderniza sau nu modalitatea de colectare şi stocare a lor şi ce schimbări calitative în general va aduce investiţia de 5 mln de lei, cât a fost notat la acest obiectiv specific. În plus, termenul de modernizare este stabilit vag şi foarte extins – 2015-2018. Participanţii la audieri publice au remarcat că în planul de acţiuni nu a fost inclusă nici o acţiune care să amelioreze starea malurilor degradate  ale râului Nistru. Problema a fost semnalată de către un grup de colaboratori ai Staţiei de salvare pe apă care au atenţionat că fără consolidarea malurilor nu se va putea rezolva problema economică – atragerea turiştilor şi dezvoltarea afacerilor mici pentru servirea acestor turişti. Alţi participanţi şi-au amintit despre răzoarele cu flori pe care le avea Criuleniul, şi că ar fi bine în Strategie să se regăsească şi acțiuni de îmbunătățire a aspectului estetic al oraşului.

Primarul Vitalie Onişciuc a prezentat celor prezenți în sala Şcolii de Arte strategia, şi a pus accent pe continuarea realizărilor de până acum, cum ar fi instalarea sau modernizarea iluminării stradale în Criuleni şi Zolonceni, investiţii pe care oamenii le aşteaptă demult, dar care sunt, în general, investiţii ce necesită cheltuieli pentru a fi întreţinute. La dezvoltare economică, însă, obiectivele indicate în strategie sunt limitate. Aici se regăseşte turismul şi dezvoltarea serviciilor hoteliere, transportul local de pasageri şi atragerea investiţiilor prin proiecte regionale, intercomunitare şi transfrontaliere. La capitolul turism un locuitor al bulevardului Biruinţa a propus, dacă nu va fi “secat lacul Baical” care se fomează pe el după ploi, măcar să se cumpere “gondole” şi să se organizeze, contra cost, excursii. E o glumă tristă, dar omul nu şi-a văzut în strategie rezolvarea problemei care-l doare.

După cum a menţionat Valeri Burcă, unul dintre cei doi consilierii prezenţi la audieri, documentul urmează a fi studiat amănunţit de fiecare dintre colegii săi, ar putea fi supus modificărilor şi după aceasta – aprobat, fapt care urmează să se înfăptuiască la începutul anului 2015.

S. Cernov

În imagini: participanţii la audieri publice

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *