Şi-au vândut merele cu 60 de bani kilogramul

Coşniţa, Pârâta şi Ustia – sunt localităţile din raionul Dubăsari cu cele mai mari de livezi. Acestea ocupă suprafaţa de 1200 ha, ne informează Valeriu Popuşoi, specialist în Direcţia Agricultură şi cadastru Dubăsari, însă majoritatea din ele sunt neproductive, şi doar de pe a patra parte din acestea se adună rod, inclusiv din livezile moderne, intensive şi supeintensive.

Simion Papuc este unul dintre cei mai experimentaţi antreprenori agricoli din Pârâta, raionul Dubăsari. După destrămarea gospodăriei sovietice, a lucrat livezile care aparţin cotaşilor.

Acum câţiva ani Simion Papuc a sădit o livadă superintensivă. Solicitat de „Est-Curier” să spună, dacă a reuşit să adune roada până la îngheţuri şi ce a făcut cu ea, Simion Papuc a spus că de cules au cules totul, doar că nu şi-a găsit încă cumpărătorul. „Am depozitat 20 t de mere, nu însă în frigider, şi încercăm să le vindem pentru consum curent. Nu am dat fructe la procesare, am obţinut mere frumoase, gustoase, mi-a fost milă să le dau cu 70 de bănuţi”, spunea agricultorul. Întrebat cât de mulţumit este de acţiunile Guvernului, de sprijinul statului, Simion Papuc a spus că în opinia sa Guvernul nu şi-a onorat până acum nici  o promisiune făcută în sprijinul agricultorilor.

Dar pentru că, totuşi, vrea să-şi dezvolte afacerea, poartă negocieri cu câţiva producători mai mici în vederea asocierii şi construcţiei unui frigider. „Este destul de dificil, statul ne dă o parte din bani, dar cealaltă trebuie noi s-o asigurăm. Dar cum? N-avem ce pune în gaj pentru a lua credit, n-avem bani pe cont. Pe de altă parte, nu avem altă ieşire, trebuie să ne asociem şi să facem ceva”, – a opinat Simion Papuc.  Şi Nicolae Bologan, la fel de la Pârâta, a recoltat 40 de tone de mere. Agricultorul a ales să le livreze spre procesare. Omul a dat toate documentele la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură şi aşteaptă compensarea promisă de Guvern.

Preţul unui kilogram de mere livrat preponderent la fabrica din Coşniţa, potrivit lui Valeriu Popuşoi, nu a depăşit 60 de bani, dacă fabrica a transportat roada cu propriul transport. Intermediarii dintre producători şi fabrică au achiziţionat merele cu 50 de bani per kg.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *