Alegeri localeCriuleniEst-Curier

Şedinţa Consiliului Raional Criuleni n-a avut loc nici azi, 7 decembrie, 2019

În temeiul dispoziției președintelui raionului, pe data de 7 decembrie a fost anunțată ședința Consiliului Raional Criuleni, cu trei subiecte pe ordinea de zi: (1) alegerea președintelui, (2) alegerea vice-președinților raionului și (3) a componenței nominale a comisiilor consultative de specialitate. Președindetele în exercițiu al raionului, Ion Țurcan, a semnat dispoziția de convocare a ședinței, având temei cererea în acest sens a 11 consilieri.
În ziua ședinței, în lista în care-şi consemnează prezenţa, au semnat doar şase consilieri (Roman Onica, Valeriu Iurcu, Oleg Ogor, Ala Ungurean, Veaceslav Burlac şi Alexandru Carţîn), iar o parte din semnatarii cererii de convocare au explicat că au întârziat, or, şedinţa a durat vreo 5 minute doar.
„Când ne-am apropiat de consiliu, era 10 şi cinci minute, deja şedinţa luase sfârşit. Noi, cei de la PLDM, ne-am reţinut, pentru că am tot încercat, până în ultimul moment, să convingem colegi consilieri să vină la şedinţă, să avem cvorum. Unii aveau telefoanele deconectate… „, a explicat Ghenadie Cazacu întârzierea sa şi a colegilor de partid.
„Următoarea şedinţă va avea loc iarăşi, după ce o treime din numărul total de consilieri va înainta o cerere de convocare a şedinţei către preşedintele raionului în exerciţiu. Preşedintele în exerciţiu nu-i poate convoca, or, dumnealui îndeplineşte atribuţiile temporar. Mai departe aşteptăm până va parveni următorul demers din partea a 11 consilieri. Îndată ce vom avea un asemenea demers înregistrat  în cancelarie, următoarea şedinţă va putea fi stabilită peste cel puţin trei zile. Consiliul constituit de drept poate fi dizolvat de drept în cazul în care nu va adopta nici o decizie timp de şase luni de zile. Atunci  pot avea loc alegeri repetate”, a spus secretarul Consiliului raional, Diana Rusu.
Cu condiţia să nu le divulgăm numele,  unii consilieri, confirmă că se poartă discuţii între grupuri de consilieri, cine cu cine votează,  şi că poporul care i-a votat nu va vedea o discuţie publică, bazată pe argumentele consilierilor pe care i-a ales în favoarea unui sau altui candidat. Dictează condiţii şi cer funcţii  consilierii din partidele, care au puţine mandate, dar fără de care nu poate fi adunată majoritatea simplă din 17 consilieri.  În acelaşi timp, dacă consilierii socialişti erau întrun timp dispuşi să voteze un candidat de la PAS, atunci odată cu schimbarea Guvernului, de la centru ar fi venit directiva, ca în fruntea raionului să fie ales doar un consilier PSRM, chiar dacă ei nu au majoritatea. Alţi consilieri declară, la fel în afara înregistrărilor, că ar fi dispuşi să voteze cu oricine, numai nu cu socialiştii.
Între timp, cereri de demisie din funcţiile deţinute au depus vice-preşedinţii Vitalie Verebceanu şi Vitalie Cotoman, pentru că au expirat cele 30 de zile pe care le-au avut la dispoziţie pentru a-şi rezolva starea de incompatibilitate cu statutul de consilier. Dumnealor  au ales să rămână consilieri. La fel au procedat şi consilierii Iurie Buga şi Vasile Gîrbea, care au ales funcţiile de primar în localităţile lor. În locul celor doi, care erau aleşi pe lista Partidului Democrat din Moldova, în funcţia de consilieri au fost validaţi Andrei Bolbocean şi Lidia Brânza, ambii având deja experienţa de consilieri în mai multe legislaturi. Între statutul de consilier şi funcţia de director-adjunct pe educaţie, pe care o exercită prin cumul la Gimnaziul din  Hârtopul-Mic, are de ales şi consiliera de la PAS, Ecaterina Ţurcan.
S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button