Scrânciobul copilăriei

Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu cuvântul, care iese din gura lui Dumnezeu. 

(Matei IV,4)                               

În acest an la Izbişte s-a desfăşurat ediţia a II-a a festivalului local “Scrânciobul Pascal.”

Este o tradiţie a localităţii, că în ziua de Paşte, după ce vin localnicii de la Sf. Înviere, după ce au stat la masa de sărbătoare cu copiii şi rudele, iese în centrul satului la joc, la scrânciob. Tot satul este încântat de sărbătoarea luminată, care continuă  la scrânciob. Acolo se organizează diverse concursuri, sunt invitaţi meşteri populari cu expoziţii de artizanat, gospodinele aduc bucate tradiţionale în localitate, copiii – expoziţie de desene cu genericul ,,Paştele –sărbătoarea  tuturor”, concerte cu invitaţi etc.

Sărbătoarea a avut şi un obiectiv: crearea mediului educaţional favorabil accesului la valorile spirituale ale culturii naţionale în contextul sărbătorilor şi civilizaţiei europene.

IMG_0093

Sărbătoarea a fost inaugurată cu un cuvânt de felicitare a primarului localităţii Ion Plămădeală şi preotul ui Victor Gangan.  Au fost invitaţi şi Şeful Departamentului Cultură al Mitropoliei Moldovei Neculae Ciobanu, preotul al bisericii din s.Cruglic, Natalia Lubaş-Verdeş,  directorul gimnaziului.

Pentru organizarea festivalului au colaborat primarul satului, preotul, şeful bibliotecii publice Alexandru Rusu, Lidia Cioban, profesoară de  educaţie tehnologică şi plastică. Fiecare a muncit mult, având misiunea sa în organizarea festivalului. Pe scena improvizată au evoluat toate ansamblurile invitate la sărbătoare: “Băştinaşii” de la Hârtopul Mic, “Îngeraşii” de la gim. Izbişte, ansamblul folcloric de la casa de cultură din Cruglic, Asociaţia de bătrâni din Izbişte,etc.

Un juriu a evaluat  expoziţiile cu bucate tradiţionale (mielul, ouă încondeiate, pască, cozonacu), pregătite de gospodinele harnice, expoziţiile meşterilor populari Lidia Cioban, Tatiana Eremia şi Liuba Rotari din s.Izbişte, care ne-au încântat cu  expoziţiile lor artizanale. A fost variată şi vastă expoziţia de desene ale copiilor cu genericul  “Paştele-sărbătoarea tuturor”.

12

Juriul a acordat premiul mare Elenei Cazacu, elevă în cl.VII-a din gimnaziu. Participanţii şi deţinătorii locurilor I, II şi III au fost rsăplătiţi cu premii şi menţiuni, au primit în dar diplome şi cadouri de preţ.

Organizatorii şi-au propus ca la următoarea ediţie a festivalului să fie invitaţi mai mulţi oaspeţi, ansambluri populare, ca izbiştenii să devină gazde ospitaliere a unui festival regional de amploare.

  Lidia Cioban

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *