Sănătatea este bunul cel mai de preţ al medicinei

În numele acestui „bun de preţ” al întregii umanităţi, lucrătorii medicali şi farmaciştii, spre deosebire de  alte categorii profesionale, pun suferinţele celor pe care-i tratează mai presus de toate durerile lor, mai presus de propriile familii în cazuri excepţionale.

holercani

Vindecarea bolnavilor este mai mult decât o profesie, căci mai este, un har divin, pentru că lucrătorul medical, dincolo de abilităţile lui profesionale, are harul de a dărui o dragoste umană dincolo de orice închipuire oricărui pacient, căruia îi oferă o nouă Viaţă, îi salvează o Viaţă şi îl face să înţeleagă şi să dea o altă definiţie noţiunii de Viaţă. Medicul, asistenţii acestuia şi farmaciştii s-au născut o dată cu umanitatea şi au renăscut în încreştinare şi prin minunile tămăduitoare ale Mântuitorului. Tradiţie, Credinţă, Dăruire Dragoste pentru Om şi Viaţa Lui – acestea sunt dictoanele  celor „hărăziţi să dăruiască viaţă”.

Cu prilejul  Zilei lucrătorilor medicali şi a farmaciştilor, noi, tinerii din C. L. T. Holercani, am decis sa   facem un omagiu – surpriza pentru eforturile considerabile colaboratorilor OMF Holercani. Ne-am dorit să le dăruim o zi în care să se simtă oaspeţi la serviciu. Ne-am permis, să le scriem pe treptele ce le urca zilnic, urari de bine, să-i întâlnim cu cele mai alese cuvinte si florile recunostinţei. Sigur e puţinul ce-l putem face, dar gândurile noastre de dragoste şi recunoştinţă se îndreaptă spre toţi lucrătorii medicali din r. Criuleni si Dubasari. La OMF Holercani activează un colectiv tenace de profesioniste cărora le dorim să aibă parte de multă sănătate, de reușite, recunoaștere, de apreciere în permanenta luptă pentru continuitatea vieții omenești, pacienţi receptivi, înger de pază şi să nu le dispară zâmbetul din suflet.

 Mariana Grigoraşenco, preşedinta C. L. T. Holercani

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *