CriuleniEst-CurierPoliticSocial

Raionul Criuleni are un nou preşedinte, venit în funcţie, citat, „pe cinci luni”

Ion Ţurcan, ex-ministru de interne, cetăţean de onoare al raionului, este noul preşedinte al r. Criuleni. Acesta a fost ales la şedinţa de azi cu votul a 26 de consilieri din 29 prezenţi. Veacslav Burlac, care a spus în şedinţa consiliului, că demisia sa nu are nicio legătură cu prestaţia sa şi a Partidului Democrat în alegerile parlamentare, va continua să activeze în consiliu, doar că va ocupa funcţia Alei Ungurean – cea de vice-preşedinte pe domeniul social. Ala Ungurean n-a fost prezentă la şedinţă,  însă după cum a anunţat Diana Rusu, secretarul consiliului raional, aceasta ar fi depus o cerere de demisie din funcţia deţinută semnată ieri, 20 martie. Spre sfârşitul zilei, Ala Ungurean a răspuns la mesajele redacţiei cu întrebarea, dacă a fost impusă să plece: „Am depus cererea din propria dorinţă. Nu am fost prezentă la şedinţă, deoarece sunt peste hotare”.

Potrivit lui Veaceslav Burlac, care a prezentat şi un mic raport al activităţii sale din ultimii doi ani, trecerea dintr-o funcţie în alta ar însemna doar o mică pauză în activitatea domniei sale de conducător al unui raion.

Noul preşedinte Ion Ţurcan a spus, în alocuţiunea sa după vot, că va ocupa funcţia cinci luni, adică, se presupune, că până la alegerile locale, asta deşi Parlamentul nou ales nu reuşise să se adune măcar în prima şedinţă. Prin urmare, funcţionarii de la Criuleni deja ştiu când va numi Parlamentul data alegerilor locale!

Vedeţi video integral al procedurii de votare a lui Ion Ţurcan la funcţia de preşedinte al r. Criuleni.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button