Rădăcinile vieții

Bătrânii sunt adevărate izvoare de binefacere; facându-le bine și purtându-le de grijă, pe ei îi odhnim, iar pe noi de umplem de daruri duhovnicești. Pierderi, deci, nu există, ci numai câștig.

1

Pentru aceasta, însă, e nevoie de o înțelegere a vieții și a rostului nostru pe acest pământ. Atâta timp cât ne vom limita numai la trup, bătrânii vor deveni cu siguranță piedici în calea desfătării noastre egoiste .

Un copac este viu în masura în care el are radacini, tulpină și coroană. Am putea oare sa numim viu un copac lipsit de rădăcini?! Nu cred.

Tot așa gândesc și despre viața în comun a oamenilor. Bătrânii sunt rădăcinile din care noi ne-am tras seva vieții. Cum se pot vedea sanatoși acei care își taie fara mila rădăcinile, rămânând pribegi, bătuți de vânturi pustiitoare?! Când coroana uită de rădăcină își pierde treptat frunzele, uscându-se  nu dă rod.

Aceasta va fi o lecție pe care ne-o va da timpul nemilos, o singură dată . Bunicii sunt acele ființe minunate care ne-au vegheat în perioada copilăriei și ne-au modelat spiritul. Experiența lor este foarte prețioasă, confruntările lor cu viața ne emoționează, blândețea și răbdarea lor ne fac mai buni. Precum toamna se culeg roadele pământului, tot așa, la bătrânețe, omul se află pe sine fie încărcat de roade, fie steril.

Astfel, în vreme ce sufletul neroditor își va trăi bătrânețea ca pe o stare de necurmată nemulțumire și revoltă, sufletul cel roditor se va bucura de viață până în ultimele clipe ale acesteia. Într-o societate în care omul a ajuns  numai o piesă de schimb în mecanisme guvernate de producție și profit este evident că bătrânii nu își mai găsesc locul. De la îndemnul stramoșesc “Cine nu are un bătrân, să-și cumpere!” și până la starea lumii actuale am rătăcit pe îndelungate căi străine.

Trebuie dar să încetăm a  trăi firesc, întorcându-ne spre rădăcini cu recunoștință, cu dragoste, uneori, chiar cu rușine.Înțelepciunea bunicilor, experiența lor de viață sunt neprețuite. Bunicii ofera familiei dragostea lor, bunavoința, sprijin și asteaptă foarte puțin, -un gest, o vorbă tandră, puțină protecție…  “Daca ai bătrâni ascultă-i, ajută-i și nu-i supăra”.

Nici nu vă închipuiți ce înseamnă pentru bunici o cât de mică atenție: un,,pe curând, dragilor,, dimineața, un pupic când pleacă nepoții la școală, un ,, Sarut mâna” pentru masă, o plimbare în parc sau la iarbă verde împreună cu copiii și nepoții. Aceste gesturi frumoase le înseninează chipul și le lungesc viața. Viața este tristă pentru bunicii rămași singuri, departe de familie, care se trezesc în fiecare dimineață cu speranța că vor veni copiii sau nepoții să-i vadă.

Am ajuns în Cosmos, vedem la televizor tragediile care se petrec în lume, dar nu ne uităm “peste gard” să vedem ce mai face vecinul bătrân, bolnav și singur, fără nici un ajutor și care tot așteaptă pe cineva care nu mai vine….. Dragi copii şi nepoti! Nu uitați că într-un târziu veți fi și voi bunici. Depinde de voi dacă veți fi bunici fericiți sau nefericiți!

Marina Grigorașenco

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *