Promovare a fost, e rândul achizițiilor

Cea de-a patra ediție a campaniei de promovare a produselor fabricate în Moldova cu genericul ”Produse autohtone pentru copiii Moldovei”, a fost lansată pe 14 martie, la Criuleni, la grădinița ”Spicușor”. Este o acțiune a Ministerului Agiculturii și Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate din RM , scopul căreia este promovarea consumului produselor locale atât în rândul copiilor, cât și adulților.

Pe fundalul unui camion frigorific, care a adus la Criuleni lactate pentru grădinițele din tot raionul, au susținut o conferință de presă Eduard Grama, ministrul agriculturii, secundat de președinții raioanelor Criuleni și Dubăsari, Iurie Andriuța și, respectiv, Grigore Policinschi, și Carolina Linte, director executiv al asociației. Președintele raionului Strășeni a lipsit, deși acțiunea vizează și raionul pe care-l conduce, iar ceilalți doi președinți au mulțumit organizatorilor pentru inițiativă, care, recunosc ei, este și o favoare pentru bugetele locale, măcar și una mică. Eduard Grama a spus, că Asociația parteneră a livrat gratis, în cele trei raioane, pentru necesitățile a 88 de grădinițe și 19 centre sociale, lactate în cantitate de 4600 de kg, în valoare de peste 50 mii lei, ceea ce constitue necesarul pentru trei zile pentru cca 10 300 de copii. Și-au unit eforturile  cinci producători de lactate, în alte zone ale țării campania este susținită de alți membri ai asociației, a explicat Carolina Linte. Pentru masa copiilor a fost adus lapte de 1,5% grăsime, chefir de 1%, unt și brânza de vaci, de calitatea cerută de normele sanitare.

Descarcare

Sursa foto: www.maia.gov.md

Autoritățile contractante salută inițiativa de promovare și spun că nu sunt împotrivă să procure produse autohtone pentru grădinițe, însă, după cum explică primarul de Criuleni, Dumitru Simon, este practic imposibil să achiziționezi un produs autohton, când legea achizițiilor dictează că este ales produsul cu cel mai mic preț, care, de regulă, este unul de import, în special, din Ucraina. Carolina Linte a replicat, însă, că autoritățile contractante trebuie să aibă încredere în producătorii de lactate din țara noastră, care nu-și vor permite să riște locurile de muncă a câtorva mii de oameni și reputația și să livreze un produs necalitativ copiilor. Ministrul Grama a răspuns, că se discută în Guvern modalitatea prin care în primul rând produsele locale să ajungă în meniurile copiilor, și că Ministerul Finanțelor va veni în viitorul cel mai apropiat cu propuneri de schimbări la legea achizițiilor publice, care să pună accent pe calitate.

La grădinița ”Spicușor” au venit șefii de grădinițe din raion, care urmau să primească câte 450 de g de produse lactate per copil. Unii dintre ei au venit cu transportul public, având cutii sau pungi, în care să-și transporte donația la grădinițe. ”Nu avem transport, de aceea voi ruga colegii din satul vecin să-mi facă un deserviciu, și să ne transporte produsele la grădiniță. Avem peste 40 de copii”, – a spus directoarea unei instituții preșcolare.

De lactate pentru trei zile au beneficiat 32 de grădinițe din raionul Criuleni și 11 grădinițe din raionul Dubăsari, precum și centrele de plasament.

În cadrul câtorva campanii similare, au mai fost promovate legumele și fructele producătorilor moldoveni, produsele de panificație, acum lactatele. Potrivit ministrului, vor urma campanii de promovare a conservelor din legume și fructe și sucurilor.

S. Cernov

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *