Prinşi din ambuscadă

La data de 20 februarie, curent, angajații Inspectoratului de Poliție Criuleni au obținut o informație operativă, precum că un grup de minori intenționează să fure bunuri materiale, dintr-o gheretă comercială, amplasată în orașul Criuleni.

Potrivit Dianei Lăpteanu de la serviciul de presă al IGP, în baza unui plan de acțiuni operative, în noaptea de 21 februarie, polițiștii au format o ambuscadă în preajma punctului comercial, unde urma să se comită infracțiunea. Drept urmare în flagrant delict au fost prinși doi minori, care dându-şi seama că sunt urmăriţi, au încercat să fugă de la locul infracțiunii.

Suspecții, cu vârsta de 17 ani fiecare, originari din raionul Criuleni, au fost escortați şi documentaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Criuleni. Pentru stabilirea circumstanțelor celor săvârșite de suspecții minori, la 22 februarie 2018, aceştia au fost reținuți pentru 24 ore. Pe numele bănuiților a fost pornită o cauză penală pentru comiterea unui jaf, care se încadrează în prevederile art. 187 din CP. Faptele de acest fel, potrivit Codului Penal, sunt penalizate cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau  cu închisoare de până la 4 ani.

hoti-minori

Foto-simbol.

La solicitarea datelor statistice despre implicarea minorilor în infracțiuni, Inspectoratul de Poliție Criuleni ne informează, că pe teritoriul raionului Criuleni pe parcursul anului 2017 au fost comise 815 infracțiuni, 65 din ele fiind săvărșite de către minori.

De la începutul anului 2018, de către minori au fost comise 6 infracțiuni, din cele 100 inregistrate în total la IP Criuleni, trei fiind comise în or. Criuleni, altele trei – în localitățile Oniţcani, Cruglic și  Hârtopul Mare.

Localitățile în care în 2017 s-au comis cel mai frecvent infracțiuni cu participarea minorilor ar fi: or. Criuleni – 20 infracţiuni; s. Cruglic – 8;  s. Dubăsarii-Vechi – 5; s. Boşcana – 5, s. Oniţcani – 4; s. Micleşti – 3.

În s. Jevreni, s. Cimişeni, s. Drăsliceni, s. Măgdăceşti, s. Hârtopul Mare, s. Coşerniţa, s. Izbişte  s-au săvărșit a cite 2 infracțiuni în fiecare localitate.

În s. Slobozia-Duşca, s. Maşcăuţi, s. Bălăşeşti, s. Hruşova, s. Bălţata, s. Ratuş au avut loc cite o infracțiune comisă de minori.

Comparativ cu anii precedenți, infracțiunile comise de catre minori sunt în creștere: 2016 – 45, și 2015 – 48.

E de menționat faptul că pe toate infracțiunile comise de minori în 2017, înregistrate și examinate de către Inspectoratul de poliție Criuleni, sunt stabiliți făptașii care deja și-au primit pedeapsa sau urmează să fie luată o decizie în privința acestora de către organele competente.

În majoritatea cazurilor, minorii care săvârșesc infracțiuni, provin din familii social vulnerabile sau sunt lăsați în grija buneilor ori a altor rude, pe perioada plecării părinților peste hotarele Republicii Moldova, la muncă.

Info “E.C.”

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *