Președinții a două raioane și primari – printre cele 298 victimele Covid 19, la situația din 30 martie

Bilanțul zilei de 30 martie 2020 arată că cifra persoanelor infectate cu Covid-19 a crescut până la 298.

Declarații în acest sens au făcut premierul Ion Chicu și ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virus. Printre cei infectați, a spus Ion Chicu, se numără președinți de raioane și primari, aceștia beneficiind de îngrijiri medicale. Și presa locală a scris anterior că ar fi vorba despre președinții raioanelor Cahul și Ștefan-Vodă. Despre ce primari fi vorba, premierul n-a precizat, însă din surse aflăm că aceștia ar fi fost infectați după ce tot au umblat prin sate, încercând să responsabilizeze cetățenii cărora li s-a impus regimul de izolare.

Viorica Dumbrăveanu a informat că pe parcursul zilei de azi au fost procesate 169 de probe, dintre care 35 au ieșit pozitive. Cele mai multe dintre ele sunt localizate în mun. Chiținău – 17, la Ștefan-Vodă – +5, la Soroca – +2, la Cahul – +2, câte un caz – în raioanele Ialoveni, Orhei și Strășeni. Cei mai mulți dintre cei infectația au vârste de la 50-60 de ani (10 cazuri) și 30-40 de ani (9 cazuri).

Din totalul de 298 de cazuri înregistrate până acum, 281 de cetățeni rămân în spitale, 2 persoane au decedat, celelalte 15 s-au însănătoșit.

Înafară ce cele patru spitale din Chișinău, pacienți cu Covid-19 au intrenat spitalele din Bălți și Căușeni, urmează spitalele regionale Comrat, Nisporeni și Cahul, iar de azi va fi activat și spitalul clinic municipal ”Arhanghelul Mihail” din mun. Chișinău, dat fiind faptul că municipiul Chișinu este cea mai afectată zonă a Republicii Moldova, cu 125 de cazuri în total, a explicat ministra sănătății.

În dimineața zilei de 30 martie, șeful Agenției Naționale Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a prezentat o analiză a cazurilor de îmbolnăvire cu Coronavirus a angajaților sistemului de sănătate, despre care spunea că sunt 60 la număr. Printre ei se numără medici, asistenți medicali, felceri, infirmieri, șoferi și o bufetieră, precum și angajați ai agenției sănătate publică. Din numărul lor, 9 persoane au contactat virusul în legătură cu obligațiile directe de serviciu. Este vorba de 4 medici, 3 asistenți medicali și 2 infirmiere, sau 3,4% din totalul cazurilor de infecție printre angajații sistemului medical, care, în general, sunt expuși unui risc de infectare de câteva ori mai mare decât restul populației general, a spus Furtună. Ceilalți au contactat boala pe cale comunitară, unii dintre ei fără a mai putea identifica vreo sursă probabilă de infecție.

Raionul Criuleni și raionul Dubăsari continuă să rămână cu datele statistice vechi: zero cazuri și, respectiv, 1 caz confirmat. În raionul Dubăsari a scăzut și numărul persoanelor monitorizate, acum fiind 144. În schimb, numărul persoanelor monitorizate în raionul Criuleni aproape că s-a dublat, comparativ cu datele din 27 martie, și constituie 884 de persoane. În total pe țară, astăzi rămân în supraveghere la domiciliu 29193 de persoane.

Info ”E-C”

Sursa foto: captură privesc.eu moldova

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *