Povestea celor opt căţeluși

 O cutie albastră de carton, lăsată departe de trotuarul pe unde merg oamenii în treburile lor zilnice, la poalele unui brad, nu avea nici o şansă să atragă atenţia pietonilor, dacă nu mergeau pe acolo copiii, care au ciulit urechile la vânzoleala şi sunetele ce se auzeau din ea.

dog_cutoe

Un grup impunător de elevi ai liceului cu sediul în preajma părculeţului, s-au tupilat sub bradul des şi au descoperit în cutia albastră opt căţei, unul ca unul frumuşei, grosuţi, tremurând de frig şi înfometaţi. Cineva dintre copii a spus că şi cu o zi înainte erau acolo, tot în frig şi înfometaţi. Pe loc s-a aprins o dorinţă colectivă imensă de a le ajuta celor opt sufleţele să supravieţuiască.

Mai întâi au scotocit prin ghiozdane şi au scos la iveală tot ce poate fi hrană pentru căţei. După care au zis că nu se poate ca atâţia copii să nu fie în stare să găsească adăpost pentru opt fiinţe nevinovate. Au dat telefoane la părinţi, bunei, nani, alte rude, cerând permisiunea să-şi ia un căţel din cutie. Şapte căţeluşe şi un căţel şi-au găsit adăpost, care în apropiere, care la 6 sau 10 km de bradul, care le-a fost acoperiş timp de două nopţi…

Dacă nu sunt lăsaţi pe drumuri, căţeii şi pisicile nedorite de stăpâni îşi pot găsi sfârşitul în râpa sau pârâul din apropiere. Copiii au fost mai curajoşi decât cel, presupunem, matur, care a abandonat căţeii fără nici o scuză, în cutia de sub brad. La fel vor avea curaj să nu abandoneze şi un bătrân la nevoie, când le va veni rândul să fie mari şi responsabili. Cei opt cățeluși au scăpat cu zile, însă problema animalelor abandonate rămâne. Poate ar fi cazul ca pentru soluționarea ei să se implice și veterinarii, prestând servicii  de sterilizare accesibile în toate localitățile?

S.C.

Imagine reprezentativă: www.zooland.ro

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *