Permis de pieton la Boşcana
În luna septembrie 2014 în toate instituţiile preuniversitare din raion s-a desfăşurat ,,Decada Circulaţiei Rutiere”, cu obiectivul major “Dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice în domeniul traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere în rândul elevilor – participanţi la trafic”.
Cunoaşterea regulilor de securitate la trafic este o parte indispensabilă a procesului de educaţie a unui elev. Un cetăţean cu o poziţie civică fermă le cunoaşte şi le respectă.
În cadrul decadei ,,Securitatea traficului rutier” la LT ,,M. Stratulat” s-au organizat un şir de activităţi cu efect instructiv şi educativ asupra elevilor.
Concursul de desene la temă a demonstrat viziunea elevilor, lecturile pentru elevii mai mici i-au intrigat să cunoască, activităţile practice pe teren au permis aplicarea regulilor de circulaţie cunoscute, victorina a încins setea de cunoaştere, iar orele publice au conjugat frumos toate cunoştinţele elevilor cu informaţii noi.
Foarte bine s-a prezentat la acest capitol clasa VII-a, care, îndrumaţi de diriginta Borş Svetlana, au pregătit o frumoasă oră instructivă, înzestrată cu multe materiale intuitive şi multimedia. Intriga a constituit-o un articol recent din presă despre un accident rutier.
S-au cercetat atent circumstanţele, cauzele accidentului şi consecinţele lui asupra tuturor participanţilor la trafic.
Asta a permis evaluarea achiziţiilor anterioare ale elevilor la această temă. Împreună cu moderatorii orei – doi băieţi din clasă- s-au trecut în revistă toate drepturile şi obligaţiile pietonului.
S-a lucrat mult asupra indicatoarelor rutiere: felul lor, destinaţia, locul de amplasare. O altă pagină a orei a constituit-o ,,Un vot PRO pentru mersul pe bicicletă”- regulile destinate bicicliştilor.
Elevii au cercetat probleme interesante şi situaţii concrete, ceea ce a facilitat cunoaşterea şi a consolidat stereotipurile sănătoase. Punctul culminant al orei a fost victorina ,,Permisul de pieton”. A fost o luptă, în care elevii s-au angajat cu plăcere, abnegaţie şi interes.
Au avut nevoie de cunoştinţe, argumente cu putere de convingere, demonstrarea punctului de vedere, dar şi răbdare. Fiecare învingător a primit faimosul permis de pieton, ce l-a făcut deosebit de mândru în faţa colegilor.
Decada ,,Securitatea traficului rutier” are loc o dată într-un an şcolar, dar impactul ei asupra participanţilor este incontestabil.
Viaţa are prioritate, şi asta ne impune cunoaşterea şi respectarea regulilor de securitate la trafic în fiece zi, în fiecare clipă, de toţi participanţii la trafic. Mai ales de elevi.
Bujor Ţarigradschi, responsabil de compartimentul securitatea traficului rutier, DE Criuleni
Interesant!!!!foarte interesant !!!!!dar eu stiu personal de la copilul meu cum face orele de zi cu zi ,,acesta Doamna DISTINSA,, laudata mai sus .Mi-i ruşine , DE CE nu scrieţi domnule articole despre doamnele care intr-adevar FAC lectii ,nu doar doar permanent este bolnava si e plecata in concediu de boala ,dar ce sa mai vorbim ori sa fie ori sa nu fie la lectii .Intrebati copiii si o sa spuna .Nu zic , chiar sint Profesori buni în Liceu dar despre ei nu citesc nici un articol ,sarmanii Dar acestea permanent sint laudate in presa ,care numai vînt fac,si ATÎT!!
Intradevar, este important de a cunoaste si respecta regurile de securitate, deoarece viata este in miinile noastre si bravo copiilor minunati a clasei a VII-a, ca constientizeaza acest lucru .
Băieţi de dobă!
Bravo băieţi!