„Pedagogul anului” şi elevii olimpici au fost premiaţi

„Maratonul intelectual”, organizat de către Direcţia Educaţie Criuleni, a ajuns în 2015 la ediţia IX. De fapt, este o manifestaţie publică în cadrul căreia sunt etalate meritele profesorilor, învăţătorilor, educatorilor, dar şi a elevilor, care au muncit şi au ajuns învingători la concursuri şi olimpiade şcolare.

Pedagogul anului 2015

Laureaţii concursului “Pedagogul anului”

Concursul „Pedagogul anului” oferă şanse dascălilor înzestraţi nu doar cu experienţă, dar şi cu spirit competitiv, să se înscrie în concurs şi să-şi etaleze capacităţile într-un mod mai profesionist. La etapa locală a concursului “Pedagogul anului” s-au înscris 138 de educatori, învăţători şi profesori. La etapa raională au participat 12 cadre didactice, care au trecut prin  patru probe de concurs: proba de inteligenţă, utilizarea materialului audio-vizual, evaluarea portofoliilor de activitate şi ora publică cu elevi necunoscuţi.

Pregătirea profesională le-a ajutat să treacă etapele şi să ia distincţia. Cei nominalizaţi pentru locul I şi răsplătiţi cu prime a câte 3 mii de lei sunt următorii: Savin Ludmila, profesoară de limbă şi literatură română, LT „M. Stratulat”, Boşcana; Olga Hâncu, învăţătoare în gimnaziul Micleşti; Nadejda Chircu, educatoare în grădiniţa din s. Ratuş. Pentru performanţe deosebite, de excepţie, la iniţiativa comisiei de apreciere şi conform regulamentului, s-au stabilit nominalizări şi prime a câte 1000 de lei, următoarelor cadre didactice: Ala Zolotco, învăţătoare în LT Oniţcani – diploma pentru competenţă profesională de excepţie; Odilia Bounegru, educatoare în grădiniţa Boşcana – pentru durabilitatea profesională de excepţie; Viorica Griţco, profesoară de biologie în gimnaziul Izbişte – pentru măiestrie profesională de excepţie; Nicolae Stan, profesor de limbă şi literatură română în gimnaziul Işnovăţ – pentru ingeniozitate profesională de exceţie; Tatiana Cotoman, profesoară de istorie a românilor şi universală în LT Oniţcani – pentru inteligentă profesională de excepţie; Rodica Gribiniuc, profesoară de istorie a românilor şi universală în LT „N. Donici”, Dubăsarii Vechi – pentru originalitate profesională de excepţie; Valentina Ciorba, profesoară de limbă şi literatură română în LT Cruglic – pentru erudiţie profesională de excepţie; Rodica Antocica, profesoară de istorie a românilor şi universală în LT Mălăieşti – pentru spirit inovator; Maria Cucu, profesoară de limbă engleză în LT „I. Sârbu” Măşcăuţi – pentru spirit competitiv. Olga Hâncu, una dintre învingătoarele competiţiei de inteligenţă printre cadre didactice, a spus că a fi un pedagog nu este doar o profesie, ci o chemare a sufletului, un dar dumnezeiesc, combinate cu muncă asiduă zi de zi, iar rezultatul se obţine peste ani.

DSCN3652

Laureaţii locului I la fizică şi matematică, etapa raională, împreună cu profesorii

Dânsa le-a mulţumit organizatorilor concursului „Pedagogul anului” pentru ocazia de a-şi creşte încrederea în forţele proprii şi a demonstra întregii republici că şi în raionul Criuleni sunt învăţători, educatori şi profesori – exemple demne de urmat, caracterizaţi prin dragostea enormă faţă de discipoli, talent, inteligenţă, creativitate.

„Maratonul intelectual” a continuat cu premierea a 59 de elevi care au cucerit locul I la olimpiada şcolară pe obiecte, etapa raională, împreună cu profesorii lor. Şi elevii, şi dascălii acestora au luat diplome şi premii băneşti, în valoare de la 50 de lei (pentru menţiune) până la 300 de lei (pentru locul I).

Felicitări au adresat învingătorilor preşedintele raionului Vitalie Rotaru şi Vladimir Soltanici, şeful Direcţiei Educaţie Criuleni.

S. Cernov

Foto: laureaţii  concursului “Pedagogului anului”       

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *