CriuleniDubăsariEst-CurierSănătateSocial

Or. Criuleni – lider la numărul de infectări, la data de 16 februarie

Aşa cum este în creştere numărul de infectaţi cu Covid 19 în toată ţara, şi în r. Criuleni indicatorii sunt în creştere.

Conform datelor prezentate de Violeta Panico, şefa Centrului de Sănătate Criuleni, lider la numărul de infectaţi a devenit oraşul Criuleni, urmat de satele Măgdăceşti, Boşcana şi Hârtopul Mare – peste 10 cazuri. Cifrele din tabel arată, că la jumătatea lunii februarie, în or. Criuleni erau 21 de persoane infectate (la 20 ianuarie numărul lor era de 4). O creştere s-a atestat şi în s. Măgdăceşti – 15, faţă de 9 cu două săptămâni în urmă.

Întrebată, care ar fi cauzele acestei creşteri, dna Panico consideră că după ce au trecut sărbătorile, oamenii se adresează mai des, doar că mulţi dinte ei sunt cu forme mult mai grave deja. „Azi (n.r. –  17 februarie), am dus la Chişinău 33 de teste prelevate, în timp ce anterior mergeau la analiză câte 10 teste de două ori pe săptămână. Ieri, spre exemplu, din 14 teste preluate la Măgdăceşti, 10 au fost pozitive. Nici ANSP nu ne spune de ce este atât de bruscă creşterea. Cât priveşte alte tulpini de coronavirus, acestea la noi nu se identifică, dar se trimit analize în Berlin. Printre lucrărorii Centrului de Sănătate nu avem personal infectat, în schimb au fost testaţi angajaţii Centrului Stiomatologic şi cei ai Centrului de Sănătate Publică, în rândurile cărora se atestă îmbolnăviri” – a descris Violeta Panico situaţia.

Între timp, CS Criuleni se pregăteşte să înceapă, când va fi posibil, vaccinarea populaţiei, fiind la etapa de pregătire a încăperilor în care se va desfăşura procesul.

Şi în spitalul raional este în creştere numărul pacienţilor.

„Situaţia este destul de încordată. Numărul pacienţilor internaţi este în creştere. Azi avem în secţie 40 de pacienţi confirmaţi, dintre care 90% sunt dependenţi de oxigen, conectaţi la concentrator, practic, non-stop. Reanimaţia secţiei Covid-19 este plină, iar în secţia pentru suspecţi avem deja 8 pacienţi” – ne-a informat medicul epidemiolog în Spitalul raional Criuleni, Cristina Boclinca, care a descris situaţia la data de 17 februarie.

La data de 16 februarie, în r. Criuleni sunt 164 de cazuri active de Covid-19, comparativ cu 99 la data de 27 ianuarie. Deocamdată, libere de Covid-19 rămân cele mai mici localităţi: Logăneşti, Chetrosu, Bălăşeşti, Ohrincea, Mălăieşti, Zolonceni.

Pe fundalul creşterii numărului de cazuri în republică, CNESP a introdus restricţii suplimentare, care ar fi menite să diminueze impactul virusului, cum ar fi închiderea centrelor comerciale în zilele de odihnă, reducerea numărului de invitaţi permis la o petrecere de la 50 la 20 de persoane, dar şi reducerea cu 50% a numărzului permis de pasageri în unităţile de transport public.

Citiţi şi Restricţiile revin în Moldova.

Covid 1

Covid 2

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button