”Oamenii Anului” şi “Cetăţenii de onoare” 2017 au fost desemnați

Ceremonia de acordare a titlului ”Omul Anului 2017”, organizată anual de către autoritățile raionale, a avut loc pe 21 decembrie, 2017 în sala Centrului de Cultură și Tineret ”G. Sârbu” din Criuleni.

Festivitatea a fost moderată de către Elena Pisarenco și Maxim Grecu, iar între momentele dedicate premierii titularilor mai mulți artiști de la Chișinău și din raionul Criuleni au cântat, ca mai apoi tot ei să fie cei care vor înmâna diploma și trofeul cetățenilor ale căror merite au intrat în vizorul comisiei de acordare a titlului ”Omul anului”.

Cele 12 personalități care au intrat în posesia titlului ”Omul Anului 2017”, sunt :

În administrație publică locală – Svetlana Racul, primara com. Boșcana, pentru muncă prodigioasă și aportul personal în consolidarea comunității locale, accesarea și implementarea proiectelor de durată și dezvoltarea infrastructurii localității.

IMG_8939

Svetlana Racul (stânga) primeşte distincţia de la Jana Gherbovei, ajutată de Ina Sârbu.

În domeniul industrie – Andrei Volcinschi, director SRL ”Porco Bello” din s. Cimișeni, pentru implementarea tehnologiilor avansate prin atragerea investițiilor în raion și crearea locurilor de muncă.

IMG_8946

Diploma lui Andrei Volcinschi a fost ridicată de o colegă de-a dumisale.

În domeniul economie – Veaceslav Negru, conducător al ”Metal Supply Masters” SRL din Măgdăcești, pentru capacități manageriale și aportul adus în bugetul raional precum și implementarea tehnologiilor inovative, care contribuie la sporirea productivității muncii în domeniul mediului de afaceri.

IMG_8958

Veaceslav Negru – la microfon.

În domeniul culturii – Elena Sclifos, directoarea Centrului de Cultură și Tineret ”G. Sârbu” din Criuleni - pentru devotament față de profesie, activitate prodigioasă în domeniul culturii, contribuție esențială în consolidarea și promovarea patrimoniului cultural al raionului;

IMG_8970

Elena Sclifos, în cel de-al 30-lea an de activitate în domeniul culturii, a devenit titulara Omul Anului 2017. Distincţia i-a fost înmânată de interpretul Laurenţiu Popescu.

În domeniul societate civilă – Ian Botnari, activist civic, or. Chișinău,pentru activitate civică de durată, parteneriat stabil și rezultativ cu administrația locală în implementarea proiectelor de utilitate publică majoră.

IMG_8974

Ian Botnari, activist civic.

În domeniul educației – Galina Chirev, directoarea Școlii Primare Criuleni - pentru management de performanță și aportul personal în consolidarea bazei materiale și didactice a instituției educaționale;

IMG_8987

Galina Chirev, primeşte distincţia de la cântătreţul Evdochim Baxanean

În domeniul medicinii – Elena Iațco, asistentă medicală în Spitalul din Criuleni, pentru fidelitate profesională, activitate prodigioasă și realizări în domeniul ocrotirii sănătății.

IMG_8990

Elena Iaţco (în dreapta)

Funcționar public – Elena Barburas, secretar al consiliului local Dubădarii-Vechi- pentru activitate ireproșabilă în cadrul autorității publice locale și contribuție personală la prestarea serviciilor publice de calitate în comunitate;

IMG_8996

Elena Barburas (dreapta).

În domeniul asistență socială – Valeriu Barbu, părinte-educator în casa de copii de tip familial, or. Criuleni, pentru muncă prodigioasă, aport personal, activitate dedicată copiilor rămași fără ocrotire părintească.

La fel, asistență socială – Ana Bujor, lucrător social, comuna Drăsliceni - pentru munca perseverentă, îndelungată în domeniu și dăruirea de sine în acordarea serviciilor sociale.

IMG_9017

Artistul Nicolae Paliţ, alături de titularii Ana Bujor şi Valeriu Barbu

În domeniul agricultură – Oleg Cârlig, conducător SC ”Agroelios&Co” SRL din Dubăsarii Vechi, pentru merite deosebite și obținerea rezultatelor înalte în activitatea profesională, în dezvoltarea sectorului agricol al Republicii Moldova.

IMG_9028

Oleg Cârlig (stânga) şi pezentatorii serii, Elena Pisarenco şi Maxim Grecu

În domeniul tineret – Mirela Verebceanu, absolventa LT ”N.Donici” din Dubăsarii Vechi, – pentru muncă perseverentă pe parcursul a trei ani de liceu și pentru cea mai mare medie la bacalaureat în raionul Criuleni, promoțoia 2017 – 9,25 puncte.

IMG_9034

Mirela Verebceanu, cea mai bună elevă a anului 2017

În aceeași zi, titlul de ”Cetățean de onoare al raionului Criuleni” a fost conferit:

- sportivului de performanță, Ilie Sprâncean, originar din Izbiște, campion european și mondial la dublu canoe – pentru contribuție deosebită la promovarea imaginii raionului Criuleni pe plan național, mondial și european;

medicului Grigore Zapuhlâh, originar din Mașcăuți, neurochirurg, director al Institutului de neurologie și neurochirurgie din Republica Moldova – pentru întreaga activitate profesională, pusă în slujba cetățenilor, dar și pentru promovarea prestigiului raionului Criuleni pe plan național și internațional.

IMG_9071

Cetăţenii de onoare ai raionului, Ilie Sprâncean (centru) şi Grigore Zapuhlâh (dreapta). Titlurile le înmânează interpretul Ion Raţă.

Unii dintre cei chemați în scenă, conform afirmațiilor lor, au aflat că vor deveni nominalizații serii abia atunci, când și-au auzit numele din boxe, așa că au mulțumit, printre lacrimi, pentru că le-au fost remarcate meritele.

După ce nominalizările s-au epuizat, în scenă a fost invitat președintele raionului, Veaceslav Burlac, care, la fel, a avut emoții în vreme ce făcea bilanțul celor șapte luni de aflare în funcție. Președintele spunea despre funcționarii de la Consiliul raional  că sunt cei mai buni și declara că cei 70 de mii de locuitori ai raionului Criuleni,  merită cu toții titlul ”oamenii anului”. Felicitări au rostit și vice-președinții raionului, Ala Ungurean și Vitalie Verebceanu, ultimul dedicând soției sale un ”Te iubesc!” public, pentru efortul de a educa copiii, și a precizat că nu a știuit până în ultimul moment că fiica sa va fi printre nominalizați.

Seara a continuat cu felicitări pentru eleva Alina Axente din Criuleni, pentru acțiuni de voluntariat pe care le organizează.  Primarului de la Mașcăuți, Valeriu Carțîn, AO ”FCPS” i-a decernat o diplomă de apreciere pentru parteneriatul într-un proiect comunitar recent și întreaga colaborare pe pacrusul ultimilor 10 ani.

IMG_9078

Voluntara Alina Axinte (a treia din dreapta), felicitată de fiica preşedintelui V. Burlac.

Ceremonia ”Omul Anului 2017” a fost una de marcare a succeselor profesioniștilor din diferite domenii, dar și un prilej pentru deputații din coaliția majoritară de a se impune în fața cetățenilor.

IMG_9097

Valeriu Carţîn (primul din stânga), primar de Maşcăuţi, distins cu o diplomă de apreciere din partea AO “FCPS”.

Dacă în unele localități ale republicii fruntașilor Partidului Democrat le-a fost conferit titlul de cetățean de onoare, președintele raionului Criuleni s-a limitat la a le acorda diplome de gratitudine ale Coniliului Raional deputaților Valentina Rotaru și Constantin Țuțu, ”pentru inițiativă civică și contribuție proprie adusă la promovarea imaginii raionului și consolidarea comunităților, precum și pentru suport substanțial și aport personal în dezvoltarea autonomiei locale moderne în raionul Criuleni”. În acelaşi fel a fost remarcat şi deputatul Oleg Ogor, ex-vice-preşedinte de Criuleni. O diplomă a fost pregătită și generalului-maior de poliție, Ion Țurcan, Cetățean de Onoare al raionului Criuleni din anul 2013, fost vice-ministru, actualmente – reprezentant plenipotențiar al RM în Biroul pentru coordonarea combaterii criminalității organizate pe teritoriul statelor CSI, și pentru Sergiu Corin, directorul Fondului pentru eficiență energetică. Primul a plecat englezeşte din sală, iar cel de-al doilea n-a dat curs invitaţiei, aşa că nu şi-au ridicat personal diplomele. Protopopul Teodor Pelin a încheiat partea discursurilor și felicitărilor.

Comisia care decide decernare a titlurilor ”Omul anului” și ”Cetățean de onoare” este compusă, conform Regulamentului, din președintele și vice-președinții raionului, secretarul consiliului raional, șefii direcțiilor și secțiilor din subordinea Consiliului raional, și specialistul principal din Aparatul președintelui raionului, responsabil de domeniul administrație publică.

Veaceslav Burlac a făcut pentru “Est-Curier” câteva precizări, referitor la unii nominalizaţi. Despre Veaceslav Negru, care deocamdată este mai puțin cunoscut, a spus că activează de mulţi ani în satul Măgdăceşti, achită salarii decente angajaţilor, şi că din anul curent şi-a trecut firma la administrarea fiscală în raionul Criuleni, este un contribuabil important. Reprezentantul societăţii civile, Ian Botnari, care activează în Chişinău, s-a remarcat prin colaborarea cu Consiliul Raional şi, în special, cu spitalul din Criuleni, unde a adus mai multe loturi de ajutoare umanitare – echipament şi mobilă. Întrebat de ce îl promovează pe deputatul Constantin Ţuţu, despre care presa a scris că ar avea grave probleme de integritate, preşedintele Veaceslav Burlac a spus că fiecărui om i se poate intenta un dosar penal, deputatul se implică însă în viaţa raionului necondiţionat, nu ca să-şi facă imagine. Despre meritele Valentinei Rotaru a spus că sunt multe, în special, că deputata asigură legătura dintre cetăţeni şi aleșii poporului, fiind desemnată de către fracţiunea PD din Parlament în calitate de responsabilă în raionul Criuleni.

IMG_9119

Oficiali, distinşi cu diplome de gratitudine a CR Criuleni.

Cheltuielile pentru ceremonie au costat bugetul 41 de mii de lei, iar la final, nominalizaţii şi oaspeţii de onoare au fost invitaţi la un fourshette foarte modest, a precizat preşedintele, într-un local privat.

Lista celor desemnați, precum și numele personalităților marcante, din 2006 până în prezent, cu excepția anilor 2015 și 2016, o puteți vedea pe pagina web a Consiliului Raional. Interpreții, care au animat atmosfera și au ajutat la înmânarea trofeului, au fost Mariana Șura, Ioana Căpraru, Laurențiu Popescu, Mariana Colța, Evdochim Baxanean, Ina Sturza, Nicolae Paliț, Tatiana Heghea, Janet Erhan, Ion Rață și bălăbăneșteanca Jana Gherbovei. La final, într-un recital, a evoluat Valentin Uzun, fără orchestră.

S. Cernov

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *