O criuleneancă şi-a lansat primul volum de poezie

La 30 septembrie, la Orăvița, în judetul Caraş-Severin, România, a fost organizată prima ediție a Festivalului de literatură „Poemelor Carașului” și a Concursului Internațional de literatură “Ioan Nicolae Cenda”, la care au participat cu poezie și proză autori din toate colțurile României și din Republica Moldova.

Evenimentul a fost organizat de Adela Cotruț-Cenda și Dan Cenda,copiii scriitorului și dascălului de limbă română, sub îndrumarea scriitorului și jurnalistului, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Nicolae Patruț și cu sprijinul profesorului Marian Lepa, directorul școlii gimnaziale din Orăvița. Jurizarea a fost făcută de Ioan Pavel Azap, scriitor și critic de film,Ioan Matiuț, directorul revistei “Arca” și al Editurii  “Mirador”din Arad, și Adrian Tion, scriitor, redactor la revista “Tribuna” din Cluj-Napoca. La acest Festival de Literatură, organizat în memoria scriitorului și profesorului Ioan Nicolae Cenda, premiul întâi a revenit criulenencei Marina Dirul, de specialitate profesoară de limbă română, stabilită de mai mult timp în Spania. Premiul II-Diana Teodora Cozmaș-Maramureș și Premiul III-Adrian Nicolae Popescu. La sarbatoarea poeziei din Orăvița, Marina Dîrul şi-a lansat şi primul său volum de versuri, “Răsărituri între două ape”, prezentat și editat de Ioan Matiuț în Arad. În noiembrie a.c.,Marina Dîrul va lansa volumul de versuri în Spania, la Barcelona, iar în primăvara 2018-  la Criuleni. După cum menţionau membrii juriului, în poemele autoarei se împletesc dragostea, dorul de țară ,  speranța şi departarile.

Marina Concurs

În fotografie: câştigătorii concursului “Ioan Nicolae Cenda”. Marina Dîrul – a treia din sânga (imagine din arhiva personală a M. Dîrul).

 

Unul dintre poemele câştigătoare ale Marinei Dîrul:

 

Pasărea din cuibu-și a plecat ,

A rămas o pană printre paie ,

Golul, ce în urmă a lăsat ,

Frige mai adânc ca o văpaie .

 

Frunza tristă șoapte a cules ,

Pe un măr o rouă se prelinge ,

Lacrimă uitată pe obraz ,

Inima e mută, iarăși plânge …

 

Crengile orfane, fară glas,

Aplecate, triste fară muze,

Adâncite în al său necaz

Se alină-n foșnetul din frunze .

 

E pustiu și rece cuibul drag,

Dorul, ce copacul meu îl frânge,

A rămas povară, făr-toiag,

Doar cu pana…sufletul îi plânge …

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *