CriuleniEst-CurierPolitic

Nume noi la cârma raionului Criuleni

La 6 iunie, 2017, Veaceslav Burlac, preşedinte al raionului Criuleni, a înaintat spre ocuparea celei de-a treia funcţii de vice-preşedinte, vacante după plecarea lui Dionisie Urâtu, a candidaturii lui Marcel Untila (în fotografie), ex- consilier raional pe listele PDM, şi, potrivit paginii oficiale a partidului, membru al Consiliului Politic Naţional al partidului, din partea raionului Criuleni.

Numirea lui Marcel Untila, care urmează să preia responsabilitatea asupra domeniului economic şi agricultură, a fost prima întrebare din ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Raional Criuleni.

IMG_6126
Marcel Untila (în prim plan) a ocupat cel de-al treilea post de vice-președinte, rămas vacant după plecarea lui Dionisie Urîtu.

„Este o persoană activă, tânără, dacă aveţi întebări, puteţi să i le adresaţi, d-lui este în sală” – a prezentat laconic preşedintele candidatura colegului său de partid.

Întrebare a avut consilierul Constantin Racu, ales pe lista PPEM „Iurie Leancă”, dar nu pentru candidat, ci pentru preşedintele raionului. „Cum stăm noi cu finanţele în raion?” – se interesa consilierul, care continua cu propunerea de reducere a acestei funcţii şi limitarea la doi vice-preşedinţi, precizând că aceasta ar permite o economie în raion de cca jumătate de milion de lei, până la finele mandatului actualului consiliu. În opinia lui Burlac, numărul de vice-preşedinţi îl decide consilierii raionali, iar ei n-au propus reducerea funcției rămase vacante. În acelaşi timp, şi preşedintele consideră că încă un vice-preşedinte ar asigura îndeplinirea unui volum mai mare de lucru în raion, o activitate mult mai largă, iar implicarea dlui Untilă ar însemna o eficienţă mult mai bună a activităţii consiliului raional. Poziţia preşedintelui Burlac a fost susţinută de preşedintele comisiei pe probleme juridice, numiri, disciplină, etc., Dionisie Boaghie, care şi-a exprimat încrederea că la acea jumătate de milion cheltuiţi pentru întreţinere, acest funcţionar ar putea să atragă beneficii de zeci de milioane în urma activităţii sale. Comisia juridică a susţinut decizia cu trei voturi „pro” şi un abţinut. Marcel Untila a fost admis la funcţia de vice-preşedinte cu votul a 23 de consilieri din cei 28 prezenti la şedinţă.

Marcel Untila le-a mulţumit, la rândul său, celor care i-au acordat votul, dar şi celor, care şi-au exprimat rezervele faţă de numirea sa, luând-o drept o oportunitate de a demonstra că ar putea face lucruri bune pentru raionul Criuleni, şi a asigurat că va depune efort pentru promovarea tuturor ideilor bune, pentru ca şi locuitorii să simtă schimbări.

Comisia Elctroală Centrală informează că Marcel Untilă a fost ales consilier raional la alegerile locale din 14 iunie 2015, fapt consemnat de procesul-verbal din 15 iunie 2015 al Consiliului electoral al Circumscripţiei electorale nr. 12 Criuleni, pe când îndeplinea funcţia de şef al Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Criuleni, subordonată ÎS „CRIS-Registru”. În urma aceluiaşi scrutin, dumnealui devine şi consilier local în satul Işnovăţ, Criuleni, calitate care i-a fost ridicată de Consiliul Local Işnovăţ pe data de 10 februarie 2017, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului. La 12 iulie 2016, Comisia Electorală Centrală a ridicat şi mandatul de consilier raional al lui Marcel Untila, în legătură cu cererea sa de demisie din această funcţie.

S. Cernov

a

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button