Numărul infectaţilor cu noul coronavirus creşte şi în r. Criuleni

Conform datelor zilnice, prezentate de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, la data de 9 iunie în raionul Criuleni numărul infectaţilor cu noul coronavirus a ajuns la 144 (datele se schimbă zilnic). Din aceştia, 5 persoane au decedat, iar 78 s-au vindecat. În aşa fel, numărul cazurilor active era de 61.

Covid 10 iunie

Raionul Criuleni, 10 iunie, 2020

Situaţia data a determinat autorităţile raionale să emită o adresare către cetăţeni, prin care să-i cheme la responsabilitate şi să îi atenţioneze despre “situaţia alarmantă din raion şi din ţară” şi necesitatea de a fi respectate în continuare măsurile de precauţie, “încât să nu ajungem la o criză ieşită de sub control”, chiar dacă autorităţile centrale au ridicat mai multe măsuri restrictive, iar până la finele lunii vor fi reluate toate activităţile economice.

Solicitat de Est-Curier, Pavel Spînu, preşedintele raionului, a explicat că adresarea este condiţionată de creşterea numărului de persoane infectate:

“Atenţionăm oamenii: Covidul persistă în soceitate şi noi trebuie să le amintim despre faptul că trebuie să respecte şi mai departe regulile de precauţie. La ziua de azi (n.r. 10 iunie) avem 11 cazuri active în oraşul Criuleni, şi e cea mai afectată localitate. Urmează Măgdăceşti cu 8 cazuri, com. Bălăbăneşti – 5 cazuri. La Micleşti a scăzut numărul la 3, în celelalte localităţi sunt la fel, câte 3, 2, 1 sau zero. Dacă la începutul epidemiei majoritatea celor infectaţi, peste 70 la sută, erau angajaţi din sistemul medical, acum raportul s-a mai schimbat şi numărul acestora a scăzut sub 60%. Oricum suntem îngrijoraţi, ţinând cont şi de evoluţia infecţiei în ţările vecine. Apelez la tot raionul, la toţi oamenii să respecte măsurile de precauţie, să fie responsabili şi să urmeze în continuare restricţiile, pentru a-şi proteja sănătatea”.

Datele Ministerului Sănătăţii arată că în total, începând cu martie, 2020, în ţară au fost contaminaţi cu Covid-19  peste 10 mii de cetăţeni. Aproape 6 mii s-au vindecat, iar 371 de persoane de diferite vârste au murit din cauza complicaţiilor cauzate de virus.

Cele mai multe îmbolnăviti din cauza infecţiei s-au înregistrat printre persoanele cu vârsta 50-59 de ani – 2266.

Doar 167 de cazuri de covid sunt de import, celelalte sunt cazuri transmise local. Chişinăul şi suburbiile rămân a fi cel mai mare focar de infecţie. În urmă cu o săptămână, în contextul apropierii sărbătorii pomenirii morţilor – Paştele Blajinilor amânat de pe 27 aprilie pe 7 şi 8 iunie, premierul Ion Chicu anunţa că locuri în spitale “mai sunt pentru cinci zile”, iar ministerul a anunţat că reactivează Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii pentru pacienţi cu Covid, semn că epidemia ia amploare.

Măsurile care se impun în continuare sunt purtarea obligatorie a măştii care să acopere nasul şi gura atunci când călătorim în transportul public, când intrăm în magazine sau pieţe. Persoanele peste 63 de ani sunt îndemnate să evite în continuare deplasările mai puţin importante, aflarea în locuri aglomerate. Se impune respectarea distanţei sociale de minim un metru (3 paşi), spălatul fregvent pe mâini cu săpun sau dezinfectarea acestora, respectarea culturii strănutului şi tusei – în pliul cotului sau în şerveţel, aruncat ulterior la coş.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *