„Meşterul Manole”-2015 se transferă pentru 2016

 Datoriile creditoare moştenite de la fosta conducere, durata redusă a timpului pentru pregătire ar fi principalele motive din care ediţia a XI-a a festivalului Folcloric Internaţional „Meşterul Manole” se transferă pentru anul viitor.

Miercuri, 8 iulie, comitetul organizatoric al Festivalului din care fac parte şefii de direcţii şi de servicii desconcentrate, şi preşedintele raionului, reprezentanţi ai uniunilor de creaţie, s-au adunat pentru a pune în discuţie oportunitatea prezenţei acestuia în viaţa culturală a raionului în anul 2015. Iurie Andriuţă, preşedintele raionului, a spus că după controlul financiar şi raportul prezentat pe 7 iulie de către Curtea de Conturi privind gestionarea finanţelor publice în anul 2014 în raionul Criuleni, dar şi în urma discuţiilor cu şeful IFS Criuleni şi cu şefa Direcţiei Finanţe, a ajuns la concluzia că situaţia raionului este mai mult decât precară:

-  Prima informaţie comunicată de către şefa direcţiei finanţe este despre datoria de 11 mln lei pentru uşile şi fererestrele instalate anii precedenţi în şcoli, şi la anul viitor – încă 11 mln lei, dar sunt sigur că vor apărea încă multe alte datorii creditoare. Tocmai am vorbit cu reprezentantul SA „Drumuri”, care ne-a spus că suntem datori cu 6 mln lei pentru drumuri – cu 3 mln lei pentru drumul spre Micleşti şi cu 3 mln lei pentru Criuleni, executate în 2014. Prin urmare, bani pentru drumuri în anul curent nu vor fi, cei alocaţi din fondul rutier vor acoperi datoriile pentru anii precedenţi. Dar contractele fiind semnate, trebuiesc achitate. Părerea mea personală ar fi că lumea nu va înţelege organizarea şi desfăşurarea festivalului, chiar dacă acesta înseamnă promovarea raionului Criuleni, în situaţia financiară a raionului. Cum să cheltuim 500 de mii în 5 zile, să batem focuri de artificii, în condiţiile când nu avem 40 de mii pentru redeschiderea unei grădiniţe?

După ce Ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, a ordonat stoparea înregistrării tuturor contractelor de achiziţii publice înaintate de către autorităţile publice locale, înafară de achiziţii de produse alimentare pentru instituţiile educaţionale, întreţinere şi medicamente, iar agricultorii se confruntă cu un an secetos şi au roade mai mici cu 30 la sută faţă de anii trecuţi, funcţionarii noi aleşi ai raionului au decis să fie mai atenţi cu banii publici.

Opiniile exprimate de membrii comitetului au fost diferite. „Dacă dăm curs festivalului, vrem nu vrem, ne vom confrunta cu achiziţiile publice, prin urmare, nu vom putea susţine festivalul din bani bugetari, cu atât mai mult că decizia din aprilie a Consiliului Raional nu a avut, la momentul deciderii, acoperire financiară, banii nu au fost planificaţi din timp în buget. Posibil că şi instituţiile locale vor trebui să-şi micşoreze cheltuielile, de aceea, dle preşedinte, trebuie să ne asigurăm că avem cu ce achita salarii, concediale, finanţa şcolile, trebuie să fim economi”, – a spus Vera Anii.

Valentina Bobeico, directorul festivalului, remarca imaginea bună, creată raionului prin acest festival şi spunea că ea se va conforma deciziei comitetului organizatoric, dar a amintit că şi în 2013, pe când se pregătea ediţia a X-a, se discuta să fie mărită periodicitatea lui la 3 ani, sau, cum mai erau alte propuneri, o dată la mandat, dar cu organizare foarte bună şi cu tragere de inimă, un altă concept care presupune şi beneficii, nu doar cheltuieli, poate în baza unui proiect, aşa cum se fac festivalurile în alte ţări, şi cu o contribuţie mai mică din partea raionului, opina Valentina Bobeico.

Iurie Andriuţă a spus că a descutat cu businessmanii, care în alţi ani sponsorizau festivalul şi care au spus că abia de pot achita salariile angajaţilor, prin urmare, sponsorizări nu vor putea fi adunate. Dionis Urîtu, vice-preşedinte, spunea că agenţii economici nu şi-au primit subvenţiile pentru anul trecut, din 240 de mln. fiind alocate doar 20 mln. Sponsorii din agricultură, după cum spunea Urîtu, nu vor putea finanţa, având pieţe de desfacere limitate şi roade mai mici decât în anii precedenţi.

Pe de altă parte, vice-preşedintele Oleg Ogor susţine că festivalul trebuie să fie petrecut, doar că într-o amploare mai mică, să fie invitate colective din raion şi republică şi cu mai puţine colective de peste hotare, ca să se limiteze bugetul la cel mult 150 de mii. Tot aici Ogor şi-a exprimat nedumerirea de ce până acum Direcţia Finanţe nu a bătut alarma, când se contractau contracte de milioane, cu achitare pe câţiva ani înainte. „Eu cred că 11 milioane sunt floare la ureche, pe lângă datoriile pe care urmează să le mai descoperim”, a spus Oleg Ogor. Şi Dumitru Simon, primarul de Criuleni, a fost „pentru” desfăşurarea festivalului, or, după cum spunea el, oraşul Criuleni avea de câştigat de pe urma acestuia direct: se reparau drumurile şi se mai făceau amenajări, că în 2007 au fost aceleaşi condiţii precare, dar că tradiţia a fost păstrată şi festivalul a avut loc. Dumitru Simon a mai spus că subiectul trebuie discutat în Consiliul raional.

Până la urmă, comitetul organizatoric a decis ca ediţia a XI-a a „Meşterului Manole” să aibă loc peste un an, dar cu pregătire minuţioasă, cu un concept nou şi în alte condiţii, aşa încât să nu fie o povară pentru bugetul public.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *