CriuleniDivertisment

Mai mici, mai mari, dar toți făcuți cu măiestrie.

Unsprezece persoane pasionate de prepararea colacilor s-au inclus în concursul „ Colacul Anului 2020”.
Pentru a identifica învingătorii organizatorii au decis să apeleze la implicarea utilizatorilor rețelelor, propunându-le să aprecieze exteriorul colacului prezentat în cadrul concursului cu un punctaj de la 5 la 10.
Concursul este parte a sărbătorii „Toamna de Aur 2020” organizat de Consiliul raional Criuleni, în or. Criuleni.
Întruniți în ședința de totalizare, membrii juriului au constatat că cei mai aspectuoși colaci, apreciați de publicul virtual, au fost și cei mai gustoși în realitate.

Învingătoarele, Verdeș Tamara (Cruglic), Mamolea Serafima (Hârtopul Mare), Rodica Răilean(Cruglic) și Elena Efros(Pașcani) au fost premiate cu cadouri de preț sâmbătă 24.10.2020 la manifestația culturală dedicată agricultorilor. Ana Mamolea de la Hârtopul Mare spunea, după ceremonie, că pentru edițiile viitoare e bine ca la concurs să fie prezentată și o înregistrare a procesului de creare a colacului, să se pună accent anume pe pâinea coaptă în condiții casnice și să evite astfel dubiile că ar fi implicați brutarii profesioniști și unitățile specializate de panificație. Ideea aceeasta poate contribui și la crearea unui atelier de creație  pentru tinerele gospodine, care au ce învăța de la premiante.
Info ”E.C”

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button