CriuleniCulturalEst-Curier

La Ratuș, festival zonal al tradițiilor de iarnă

În toiul sărbătorilor de iarnă în incinta Casei de cultură din s. Ratuș, a fost organizat festivalul zonal al tradițiilor de iarnă „Tezaurul folcloric – şirag de piatră rară”, la care au participat artiști amatori din comuna Drăsliceni și satul Măgdăcești.

20151225_175907_001

Animatorii acestei frumoase sărbători, Petru Chetrușcă, directorul Casei de Cultură, și Ion Chircu, conducătorul artistic al formației folclorice «Șoimanii», au pregătit un program de zile mari în cadrul căruia au oferit posibilitate formaţiilor folclorice din regiune să pună la dispoziţia publicului spectator tot ce au mai bun.

Nelipsite la festivitate au fost şi de această dată formațiile «Șoimanii» și «Balada». Însoţiţi de clinchetele clopoţeilor și pocnituri de harapnic, membrii lor i-au urat pe spectatorii din sală, semănându-i cu grăunțoase, dorindu-le sănătate și un an bogat. Impresionante au fost colindele unui grup mare de copii, care au interpretat «Florile dalbe» și «Steaua sus răsare». Membrii cercului dramatic au prezentat în scenă tradiţionalele pentru această perioadă jocuri «Capra» și «Cerbul». Spectatorii au ascultat cu sularea întretăiată colindele de Crăciun, interpretate cu mult suflet de formația corală «Balada» din Măgdăcești, conducător artistic Diana Maxim-Ciutac.

La sfârșitul spectacolului, administrația Casei de Cultură din Ratuș a înmânat cadouri tuturor participanților la sărbătoare.

V. TURTA

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button