La Criuleni se modernizează stadionul

Stadionul din or. Criuleni este în proces de reamenajare, ca să poată găzdui, după transformare, competiţii şi echipe din Divizia naţională şi chiar internationale.

Federaţia Moldovenească de Fotbal a acceptat să participle la reabilitare soldată cu sporirea atractivităţii acestui loc pentru fanii fotbalului, care ar putea veni la Criuleni la fel cum microbiştii ţin calea spre stadionul “Zimbrul” din capitală. Reamenajarea presupune mărirea numărului de scaune în tribune până la 1000, crearea unei parcări pentru autoturisme, şi alte comodităţi.

“Acum se proiectează infrastructura nouă la stadion, şi anume vestiare, veceuri, scaune – condiţii pe care ni le impune FMF, ca să putem găzdui nu doar meciuri de nivelul ”Cupa raionului”, dar şi competiţii de rang internaţional, campionate europene, mondiale, cu echipe olimpice sau din regiune. Prima etapă este modernizarea învelişul ierbos: am dat îngrăşăminte, am presărat nisip. Trebuie să mărim terenul de fotbal cu până la şase metri, ca să corespundă standardelor internaţionale, să prevedem scurgeri pluviale. Conform cerinţelor, avem nevoie de sală de conferinţe, sală pentru controlul doping, intrări separate pentru sportivi şi spectatori. Noi am putea prin ascest obiectiv sportiv să aducem un suflu proaspăt în or. Criuleni. Acum oraşul e în stagnare, nu se mişcă, seara nu ai unde ieşi. Dar Criuleniul ar putea să crească prin turism” – a spus Oleg Ogor, vicepreşedintele raionului pe domeniul social, în cadrul unui eveniment public.

Stadion

 

Pentru amenajări este utilizat bugetul alocat Instituţiei Publice Stadionul Raional Criuleni pentru anul 2020. Acesta are o mărime de 1 mln 363 mii lei, bani destinaţi salarizării a 7 unităţi de personal şi întreţinerii.

Unul dintre responsabilii de proiect din partea FMF, Igor Soltanici, s-a deplasat la Criuleni, la inceputul lunii iunie, ca să pună la punct planul de acţiuni, astfel încât arena din Criuleni să corespundă criteriilor Diviziei Naționale. După aceasta, FMF a pus la dispoziţie echipament tehnic și experți pentru reabilitarea gazonului.

FMF a mai efectuat lucrări de revigorare și întreținere a terenurilor de fotbal din Orhei, Lozova, Ceadâr+Lunga, Sărata Galbenă, Hâncești, Budești, Bălți, Tohatin și alte localități din Republica Moldova.

S. Cernov

 Imagine: criuleni.md

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *