CriuleniEst-CurierSocial

La Criuleni, după experiență

La mijlocul lunii aprilie, la Criuleni s-a aflat într-o vizită de studiu membrii asociației OSORȚ din Tiraspol, directoare executivă Ludmila Borodina, însoțită de un grup de funcționari din administrația or. Tiraspol și câțiva șefi de instituții preșcolare, specializate în acordarea serviciilor copiilor cu nesesități speciale. Soluțiile de care au fost interesat grupul de oaspeți țineau de educarea copiilor cu dizabilități, inclusiv, mintale, angajarea lor ulterioară și adaptarea în societate, precum și gestionarea învățământului preșcolar specializat, cum ar fi cel pentru copii cu dizabilități mintale, sau pentru copii cu dizabilități locomotorii, îngrijirea bătrânilor şi persoanelor ţintuite la pat.

Specialiștii din Tiraspol au fost interesați și de abordarea socială a copiilor cu sindrom Down, a copiilor cu autism, precum şi de servicul asistent personal, care la ei lipseşte, şi care este disponibil în RM persoanelor cu grad sever de dizabilitate, în limita resurselor bugetare disponibile. Referindu-se la așteptările de la deplasare, Ludmila Borodina, directoarea Centrului de reabilitare și consultare al organizației OSORȚ, care funcționează la Tiraspol de 17 ani, a spus că, în opinia sa, în r. Criuleni sunt foarte bine dezvoltate serviciile sociale, de aceea a insistat pe această deplasare, pentru a le vedea nemijlocit. Printre oaspeți a fost Elena Cîrcîz, șefa Direcției municipale din Tiraspol a serviciului social, care de 32 de ani oferă îngrijire pentru 320 de persoane în vârstă, singuratice, ajutor ce include doar procurarea produselor și relațiile cu instituțiile de stat. O altă invitată a fost Tatiana Sevastianova, președinta comitetului pentru politici sociale și asistență medicală a organului legislativ al nerecunoscutei republici, și interesul său pentru vizită a fost încadrarea legislativă a serviciilor sociale din RM.

O prezentare a serviciilor sociale a raionului a făcut șeful direcției, Valeri Burca, care a spus că are în subordine 180 de angajați, dintre care 19 angajaţi în cadrul Direcției, ceilalți sunt asistenții sociali, lucrătorii sociali și asistenții personali, părinții educatori, asistenții parentali profesioniști. Fiecare șef de serviciu a comunicat oaspeților o informație generală despre structura și scopul serviciului, iar o altă parte a zilei a fost dedicată vizitelor în familiile beneficiare de servicii sociale. Totodată, a fost prezentat și Serviciul Social Echipă Mobilă, pe care-l prestează în r. Criuleni AO FCPS, în baza standardelor minime de calitate și regulamentelor elaborate de ministerul protecției sociale. Victoria Secu, directoare executivă a FCPS, organizația parteneră din Criuleni, a vorbit de implicarea organizației în soluționarea mai multor probleme sociale, pentru care nu erau inițial prevăzuți bani bugetari, ca apoi, să prezinte statului servicii dezvoltate de la instituire, pilotare până la elaborare de documente legislative. În acest sens, au fost prezentate serviciile centrul de resurse pentru tineri, servicii de plasament temporar pentru bătrâni și persoane cu dizabilități, serviciu de asistență psihopedagogică, preluat și pilotat după exemplul Lituaniei, serviciul cadrelor didactice de sprijin, etc. Ludmila Borodina, directoarea AO OSORT, a spus că anul trecut Uniunea Europeană s-a oferit să finanțeze un asemenea proiect la Tiraspol şi în două raioane ale nerecunoscutei republici. Vizita propriu-zisă se încadrează în activitățile acestuia.

IMG_0725
În vizită la Casa de copii de tip familie a soţilor Barbu, Ion şi Larisa (în centru).

Sfera socială este înafara politicului, a fost mesajul comun al președintelui r. Criuleni, Veaceslav Burlac, și al vicepreședintei r. Dubăsari, Maria Jîmbei, prezenți la conferință, iar aflarea grupului de la Tiraspol în r. Criuleni poate aduce plus valoare serviciilor din ambele regiuni. Ambii funcționari au remarcat prezența pe ambele maluri ale Nistrului a problemelor comune ce țin de persoane cu dizabilităţi, persoane vulnerabile sau cele aflat în situații de risc, și s-au referit la serviciile în care cele două raioane au fost pionieri, la datoria statului de a fi alături de cetățenii săi prin acordarea serviciilor sociale.

O parte din oaspeți au fost interesați de vizita în casa de copii de tip familial, înteținută de părinții-educatori Ion și Larisa Barbu, din Criuleni.

Soţii Barbu au comunicat doamnelor din Tiraspol că s-au mutat la Criuleni la 1 august 2015, în baza unui acord cu asociaţie obştească finantaţă de Austria, care au adaptat pentru familia dată o casă. Aici sunt educați șapte copii, dintre care doi biologici (3 și 6 ani) și cinci copii în plasament, cu vârsta de la 8 la 12 ani. Gazdele au relatat oaspeților despre experiența lor de părinți-educatori, despre relațiile dintre copii, reușitele și provocările pe care le-au depășit. Întrebat, cum au luat decizia de a fi părinți-educatori, Ion Barbu a spus că a fost o propunere neașteptată de la fratele său mai mare. S-au gândit, au cântărit și au decis să încerce. Larisa remarcă că nu poți lucra formal părinte, ci doar dacă ai atitudine egală față de copiii plasați și cei biologici. Femeia a povestit lucrătorilor din Tirapsol cum se împart obligațiile casnice între copii, ce fel de activități au, cum învață la școală, ce relații au cu familiile biologice, gestionarea banilor și timpului, etc. ”Nu avem regrete, și atâta timp cât ne spun mamă și tată, credem că ne iese și vrem să continuăm. E greu să dai altora sfaturi. Noi știam că e greu, dar nu bănuiam că e atât de greu. Una pot spune sigur: acei care au crezut că vor face bani, acceptând rolul de părinte educator, au reușit să lucreze nu mai mult de un an” – a spus Ion Barbu.

Activitatea a făcut parte dintr proiectul ”Crearea serviciilor de calitate pentru copii cu dizabilități, în baza parteneriatului și cooperării” finanțat de Uniunea Europeană și PNUD Moldova, în cadrul Programului de sporire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

S. Cernov

În fotografie: specialişti din Tiraspol, în vizită la familia Barbu din Criuleni

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button