CriuleniEst-CurierSocial

La Boşcana a fost inaugurat Scuarul Cunoştinţelor

Pe data de 9 decembrie, în curtea Liceului Teoretic „Mihail Stratulat” din Boşcana a fost inaugurat Scuarul Cunoştinţelor. Ceremonia de inaugurare a plăcii comemorative, instalate pe aleea din faţa şcolii în memoria lui Gheorghe Popescu – „primul învăţător şi ziditor al primei şcoli generale din Boşcana” – a conicis şi cu alte date importante din istoria instituţiei.

img_4288
Ștefan Bulhac, cel mai în vârstă locuitor al satului, a sădit un copac în memoria învățătorului său.

După cum spunea Viorica Stăvilă, directoarea liceului, în faţa elevilor adunaţi în careu solemn, la început de decembrie şcoala marchează Ziua Liceului – 40 de ani de la deschiderea oficială (darea în exploatare a clădirii noi), 10 ani de când instituţia are statut de liceu şi cinci ani de când a acestuia i s-a conferit numele lui Mihail Stratulat, unul dintre foştii directori.

În dimineaţa zilei, preotul din localitate a sfinţit placa comemorativă instalată pe clădirea liceului, în memoria lui Mihail Stratulat, şi placa instalată pe aleea din faţă, cu chipul lui Gheorghe Popescu şi o hartă a României Mari.

În discursurile lor, profesorii şi elevii au amintit că învăţătorul, venit la Boşcana din judeţul Argeş, a dedicat 23 de ani din viaţa sa, între anii 1921 şi 1944, pentru a instrui copiii din sat. Au venit la inaugurarea plăcii şi puţinii locuitori, care-şi mai amintesc de învăţătorul Popescu. Printre ei şi Mihai Mândru, în vârstă de 82 de ani, care ne-a spus că a învăţat şi el la şcoala veche, sau „şcoala din deal”, cum îi mai spun boşcănenii mai în vârstă. Îşi aminteşte de fostul director, ba chiar afirmă că primă învăţătoare i-a fost soţia lui Popescu, Valentina, care l-a luat în clasa I la vârsta de 6 ani. În 1942, au venit sovieticii şi el a fost nevoit să se ducă iar în clasa I şi deja a absolvit 7 clase. Ştefan Bulgac, de 95 de ani, cel mai în vârstă locuitor din sat, a spus că directorul Popescu i-a predat din clasa III până în a VII, şi-l aminteşte drept un învăţător bun, deştept şi gospodar exemplar. A fost un învăţător universal, care le preda elevilor şi matematica, şi istoria, şi alte discipline. În memoria învăţătorului său, Ştefan Bulhac a sădit un stejar pe aleea din faţa liceului, în apropiere de placa comemorativă. Lecţia de istorie a continuat în clase. Svetlana Borş, a pregătit pentru elevii din cl. IX o prezentare în fotografii despre directorii pe care i-a avut şcoala din Boşcana, de la întemeiere, pe care a numit-o „Ctitori ai luminii”.

 

img_4318
Picii curioși studiază inscripțiile de pe placa proaspăt instalată.

Ambele plăci comemorative au fost instalate în curtea liceului prin străduinţa şi contribuţia financiară a membrilor Asociaţiei Obşteşti Centrul Social-Cultural „Sf. Arhanghel Mihail” şi consilierilor locali Anatolie Vântu şi Valeriu Bulhac. Primarul satului, Svetlana Racul, prezentă la eveniment, a remarcat condiţiile în care astăzi elevii îşi fac studiile, şi i-a îndemnat să păstreze ceea ce au, să profite de oportunităţile ce le oferă şcoala, de cunoştinţele profesorilor calificaţi, şi să-şi amintească mereu de şcoala lor, oriunde în lume n-ar pleca.

S. Cernov

În imagine:

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button