Îndemn şi instruire

La finele săptămânii trecute Uniunea Consiliilor Raionale din Moldova (UCRM), preşedinte Ghenadie Cazacu, a organizat la Criuleni masa rotundă cu tema „Consolidarea Capacității de Management a Autorităților Publice Locale”. În calitate de invitați au fost: membri UCRM, reprezentanți ai Consililor Raionale Criuleni, Fălești, Leova, experți ai “Association of Municipalities of Estonia”.

Printre subiectele abordate au fost cele ce ţin de rolul și aportul Autorităților Publice Locale în parcursul European al Republicii Moldova, importanța integrării europene pentru autoritățile publice locale și pentru comunitățile locale, importanța cooperării și schimbului de bune practici, dificultățile cu care se confruntă consiliile raionale în procesul de implementare a reformelor și inovațiilor.

DSCN4878

 

Diplomatul Raul Toomas, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei în RM, presedintele Asociatiei Municipiilor din Estonia Kurmet Muursepp,  şeful APL Saue, Andres Liesk, directorul executiv al Asociatiei Municipiilor din Estonia Ott Kasuri, şefa Programului Dezvoltare şi Cooperare, derulat de Guvernul Estoniei în RM, Olga Goncearova au vorbit despre modul de accesare și utilizare a fondurilor europene, identificarea  necesităților comunității locale și alinierea lor la programele de finanțare europene, inclusiv prin dezvoltarea  parteneriatului Estonia-Republica Moldova. Cei prezenţi ai identificat pașii ce urmează a fi întreprinși pentru o cooperare fructuoasă, cadrul legal al viitoarei cooperări. Nu au fost trecute cu vederea importanța transparenței decizionale și metodele inovative pentru facilitarea accesului populației la serviciile publice și la informație, precum şi performanțe atinse de autoritățile publice locale la etapa actuală ş.a.

Participanţii la seminar au aflat care sunt etapele elaborării şi implementării unui proiect pornind de la scrierea  propunerii de proiect, organizarea și motivarea echipei şi terminând cu evaluarea, raportarea, continuitatea acestuia.

Gh. Motricală

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *