Încununarea operei

După ce acum două luni, în preajma fântânii de pe strada Ștefan cel Mare, în nemijlocită apropiere de Spitalul raional, a fost înălțată o răstignire, confecționată din piatră de Cosăuți, enoriașii au decis să o sfințească.  Și nu oricum, dar în ziua când criulenenii sărbătoreau hramul bisericii din localitate „Minunea Arhanghelului Mihail”.

DSCN2699

Prezent la procesiune părintele Teodor Pelin, protopopul din Criuleni şi Dubăsari, remarca faptul că ctitorii unei răstigniri, prin gestul lor necondiţionat de buni creştini, împlinesc, de fapt, cea mai mare poruncă din Lege: iubirea lui Dumnezeu din toată inima, cugetul şi iubirea aproapelui.

- Zidirea unei răstigniri – spunea în continuare părintele Vasile Pistrui, parohul bisericii din localitate – înseamnă să iubeşti sfinţenia podoabei casei lui Dumnezeu şi să primeşti în dar harul Sfântului Duh…

Slujitorii Domnului au dat citire numelor tuturor celor, care şi-au adus aportul la încununarea acestei frumoase opere, rugându-se de sănătate pentru ei şi binecuvântându-le calea continuităţii creării  lucrurilor frumoase.

Info „E.C.”

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *