DubăsariEst-CurierSocial

În timp ce unii își construiesc vile luxoase  pe malul Nistrului, altora li se dărâmă casele

Până nu demult sătenii se plângeau de faptul că le-a fost interzis accesul spre  râul Nistru din cauză că mai mulți oameni influenți din capitală au cumpărat teritoriul de pe mal și au început a construit vile până în apă, îngrădind trecerea localnicilor.

Oxentea

Acum o nouă problemă s-a abătut asupra locuitorilor  s. Oxentea –  camioanele care transportă materiale grele pe șantiere nu  respectă restricţiile de circulaţie și distrug drumurile locale. Plus la aceasta oxântenii spun  că nu se pot odihni liniștit din cauza zgomotului puternic, provocat de mașinile de mare tonaj, care, pe lângă asta, le distrug casele. Localnicii se plâng că gropile din asfalt se înmulţesc de la o zi la alta, iar în pereţii caselor au apărut fisuri din cauza greutății camioanelor.

O locuitoare a satului Oxentea  se revoltă: “atunci , când trec mașinile de mare tonaj ai impresia că este cutremur. Întrucât casele sunt la un nivel mai jos decât drumul, aceste mașini nu ar trebui să traverseze nicidecum cu asa tonaj drumul central, dărâmând casele oamenilor. Casele sunt crăpate din cauza vibraţiei terenului provocată de greutatea vehicolelor supraîncărcate”.

Primarul localității, Valeriu Rusu declară că deja aceste mașini nu vor mai circula, pentru că  oameni influenți au finisat lucrul. Acum drumul  urmează a fi reabilitat , și edilul asigură că va monitoriza , pas cu pas, lucrările  pentru a  fi convins de calitatea muncii prestate  la repararea drumului,iar în caz de nu va reuși  personal, atunci va solicita ajutorul sătenilor, care să urmărească și ei lucrul, pentru a nu ne pomeni din nou în situația că drumul este reparat necalitativ.

Apropo. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei de Stat a Drumurilor, anual se cheltuiesc peste 200 de milioane de lei pentru reparaţia şoselelor ce sunt stricate de camioanele supraîncărcate.

În prezent, aproape 15 la sută dintre maşinile de mare tonaj care circulă pe drumurile naţionale sunt supraîncărcate, iar amenzile aplicate şoferilor nu acoperă cheltuielile de întreţinere a şoselelor. Pentru fiecare kilometru parcurs de un camion încărcat peste măsură, Administraţia de Stat a Drumurilor achită, în medie, câte patru lei pentru reparaţia carosabilului.

 Daniela Socolovschi, stagiară

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button