Împreună reușim

Recent locuitorii orașului Criuleni, indiferent de vârstă, au avut ocazia să se relaxeze, facând și un act de caritate.

received_399240807361522

Evenimentul ,,Film în aer liber ‘’ (caritabil) a fost organizat în orăşelul Criuleni pentru a  o ajuta pe Mihaela, o fetiță de doi ani care suferă de cancer. Cu iniţiativa a fost Axinte Alina. La transpunerea ideii în practică a contribuit mai multă lume, inclusiv: Gloria Berzan, Contanța Berzan, Ion Sîrbu, Maria Șerbu, Nadejda Moisei, Boris Iacovlev, D. Olesea Pelin, echipa FCPS, Biblioteca Publică ,,Tamara Isac’’.

<<Pentru organizarea acestui eveniment am avut nevoie de două săptămâni, pentru că trebuia să găsim un proiector,  să distribuim  anunțuri, să gătim biscuiți, popcorn, limonadă, ceai, cafea; să postăm pe rețelele de socializare, să cerem permisiunea directorului Vladimir Guzun pentru a avea posibilitatea să urmărim filmul pe stadion și totodată să ne informăm despre starea fetiței. Am reușit să sensibilizăm mai multă lume și am adunat peste trei mii de lei pe care i-am depus pe cardul bancar al fetiţei.Noi nu ne oprim aici,  urmează să mai organizăm astfel de activități, căci fetița are nevoie de mai multe proceduri pentru a se însănătoși… Menționez că nu a fost ușor nici anul acesta ,dar nici cu doi ani în urmă, când a avut loc de asemenea un astfel de eveniment de caritate pe care l-am organizat.  ,,Când ești singur lucrurile sunt complicate, iar când apare o mână de ajutor ai impresia că totul devine mai clar şi uşor. Lucrul în echipă este ceva sfânt. ’’  – în cazul ăsta eu m-am convins de  două ori.

Îndemn tinerii să facă lucruri asemănătoare și să se implice mai mult oferirea ajutorului. Mulțumesc tuturor care au donat și s-au bucurat de o seară specială împreună cu cei dragi.>>- spune Axinte Alina

Menţionăm că familia Morari are nevoie de 50.000 de lei.

Adelina

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *