Iluminarea, condiționată de bunul simț

La Ustia, rl Dubăsari,   povestea luminilor ce transformă localitatea pe timp de noapte, poate avea sfârșit trist. Acest fapt l-au sesizat deja locuitorii de pe trei străzi, care s-au pomenit  de patru zile cu iliminarea stradală deconectată.

Din acest motiv telefonul de serviciu, dar și cel de la domiciliu al directoarei IM USTCOM- Plus, Elena Stratulat, se aprind. Sătenii, în doi ani de zile, de când primăria a obținut finanțare externă și a implementat proiectul de iluminare stradală, apeduct și canalizare, s-au deprins cu confortul și nu acceptă revenirea la starea de altă dată.  E și firesc, doar că numărul celor, care beneficiază de acest serviciu comunal este mai  mare decât al celor, care contribuie la întreținerea lui.

DSCN5113

Revoltată, o doamnă spune: “Eu am platit contribuția de 200 lei, platesc taxa lunară pentru iluminarea stradală, deși pe strada noastră lămpile încă nu au fost instalate. Oricum, vin acasă seara pe străzi iluminate, copiii nu mai dibuie prin întuneric dimineața când merg la școală sau seara, când vin de la secții sau gradiniță. Plătește și vecina mea, care vine acasă doar în concediu, dar îi pasă de satul natal.  Să fie buni să plătească toți…”

Directoarea IM USTCOM- Plus o susține: “E un paradox din 1100 gospodării doar 828 au încheiat contracte cu întreprinderea: 557 achită pentru iluminarea stradală și 271 pentru evacuarea deșeurilor. Oameni nevăzători achită pentru lumină, iar unii, ce se consideră mari gospodari, persoane înstărite, se eschivează…”

Teoretic, veniturile lunare ale întreprinderii ar trebui să fie de 14765 lei, dar în practică acestea sunt mai mici, pentru că unii nu onorează obligațiunile contractuale, alții achită o dată la două-trei luni. În noiembrie, colac peste pupăză, curentul electric s-a scumpit. În loc de șase mii lei, Union Fenosa a prezentat contul de 8 mii lei, USTCOM- Plus a achitat doar cinci mii lei și în rezultat lămpile întro mahala, au fost deconectate, rămânând să umble prin întuneric, inclusiv, ustienii care achită serviciile conștiincios.

Problema a ajuns și în vizorul consilierilor locali, care au dezbătut aprins starea de lucruri în cadrul ultimei ședințe. Și-au exprimat  chiar disponibilitatea de a explica încă o dată sătenilor importanța serviciilor comunale și datoria onorării obligațiunilor. Directoarea IM USTCOM- Plus, Elena Stratulat, a fost întrebată și de ce nu cheamă în judecată debitorii. Răspunsul a fost elocvent: “Suntem oameni de sat, cunoaștem situația fiecăruia, cum să-l fac pe om să plătească pe lângă datoria de 100 de lei față de întreprindere și taxa de stat de cca 300 lei?!”

DSCN5111

Consilierul Ion Chirilov, ex-director al întreprinderii municipale, a confirmat că starea de lucruri trebuie redresată începând de la schimbarea mentalității unor consăteni față de aspectul satului. Mai ales s-au indignat aleșii locali că ustienii nu închieie contracte pentru evacuarea organizată a deșeurilor, dar le  aruncă, poluând împrejurimile. Consiliera Vera  Panfili a propus să fie îngrădită gunoiștea și să fie angajat un paznic, care să supravegheze stocarea corectă a gunoiului. Consilierul Sergiu Guvir atenționa “Primăria cheltuie mai mulți bani cu sătenii, care nu au contracte pentru evacuarea deșeurilor pentru că aceștia le aruncă de capul lor”. Au convenit să pună accent la început pe influența comunitară. Pentru a redresa operativ starea de lucruri la întreprinderea municipală, consilierii au votat unanim pentru  alocarea a 56 mii lei pentru acoperirea deficitului creat de majorarea tarifului la energia electrică și pentru repararea-reutilarea unicului tractor de care dispune aceasta. Au aprobat și majorarea tarifelor comunale. De la 1 decembrie o gospodărie va trebui să plătească lunar 45 lei în loc de 35 lei pentru iluminarea stradală și evacuarea deșeurilor.

 

IM USTCOM-Plus și-a reluat activitatea doi ani în urmă, după o lungă stagnare și are în dotare un tractor, depășit de timp, moștenit de la școala din localitate, și o remorcă, împrumutată, gratis, de un actual consilier. În statele de personal figurează șase persoane, inclusiv, directorul și contabilul.

E. Chiriac

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *