Grijile satelor, asumate de primari

Criuleni

Odată cu mandatul, criulenenii le-au înmânat grijile şi nevoile lor următorilor concurenţi electorali, care au câştigat în turul II, în 28 iunie.

În Bălţata, Olga Coronciuc, membru PCRM, continuă să rămână primar în urma acumulării a 58,85% din sufragiile alegătorilor. La Boşcana locuitorii comunei au votat în proporţie de 61,12% pentru Svetlana Racul, candidat PCRM. Şi la Cimişeni, cu o diferenţă de 23 de voturi faţă de ex-primarul Ghenadie Rabei, fotoliul de primar, dar şi grijile unui sat zbuciumat de multiple scandaluri şi dezbinat, l-a luat directoarea liceului „Regele Mihai I”, Valentina Pisarenco, care a acumulat un scor de 50,82% din sufragii. Doamna Pisarenco este susţinută politic de PLDM. La Coşerniţa, aplicat fiind un articol din codul electoral, câştigător a fost declarat Fiodor Tipa, susţinut de PSRM, care, la fel ca şi contracandidatul său, au acumulat un număr egal de voturi – câte 325. Locuitorii or. Criuleni, satelor Ohrincea şi Zolonceni au optat, aşa cum o fac de cele mai multe ori – pentru un băştinaş, şi astfel primarul lor a devenit Dumitru Simon (53,63% din voturi), ex-preşedinte de raion, fost membru PDM, susţinut politic în această campanie de PL. În Cruglic, după opt ani de mandat, deţinut de Svetlana Cucu, câştigător a devenit Gheorghe Druţă, PDM, care a luat 52,54% din voturile cruglicenilor, iar la Dubăsarii Vechi a devenit primar liberalul Vitalie Casian, care a deţinut în ultimii patru ani mandatul de consilier raional de la acelaşi partid. La Hârtopul Mare învingător a ieşit Anatolie Delimarschi (51,75%) din partea PCRM. La Jevreni va continua să muncească Vasile Brânza, PDM, ales cu votul a 52,91% din consăteni, pe când la Paşcani va fi primar nou, tot de la PDM – Vasile Gârbea, ales cu 54,93% din sufragii. În Zăicana şi Răculeşti vor continua să muncească aceeaşi primari – Simion Onofrei şi, respectiv, Vasile Frunza, ambii candidaţi PLDM, pentru care victoria nu a fost uşoară, ei fiind nevoiţi să se confrunte şi în al doilea tur de scrutin. Ambii candidaţi, la a doua încercare, au luat peste 60% de voturi în satele pe care le conduc de mai mulţi ani.

Dubăsari

În şapte primării din raionul Dubăsari, pe 28 iunie, cetăţenii au venit la urne şi au ales primarii, care vor reprezenta localitatea lor în următorii patru ani. Locuitorii comunei Cocieri au decis, cu majoritate de voturi (61,28 %) că primarul lor merită să fie Raisa Spinovschi, care a intrat în cursa electroală din partea Partidului Socialiştilor. Raisa Spinovschi are o experienţă solidă în gestionarea finanţelor raionului Dubăsari, dar şi experienţa de vice-preşedinte al raionului. La Corjova mandatul de primar i-a fost atribuit lui Sergiu Oprea, candidat PCRM (53,53%). La Coşniţa candidatul PCRM Alexei Gafeli l-a devansat pe Alexandru Leşan, care a exercitat mai multe mandate de primar, cu scorul 58,17% la 41,83%. La mărcăuţi în funcţia de primar, cu o întrerupere de 4 ani, a revenit Alexei Leahu, candidat PLDM – 51,86%. La Molovata Nouă primar a fost ales Oleg Gazea, PCRM – 51,38%. Rusu Valeriu aluat al treilea mandat de primar la Oxentea, în calitate de candidat independent, cu votul a 66,49% din numărul bulketinelor de vot valabile. Pâtâţenii au preferat să-l mai aibă în fruntea satului pe Iurie Soltan, care a reprezentat PDM, cu 60,96% din voturile valabil exprimate.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *