Gânduri Non-Festive

VREAU UN MOŞ CRĂCIUN PENTRU TOATĂ ŢARA

ÎN CADRUL SĂRBĂTORILOR DE IARNA MAJORITATEA OAMENILOR CU BUN SIMŢ SE VISEAZĂ SOLII LUI MOŞ CRĂCIUN. E FIRESC SĂ VREI SĂ FII BUN, SĂ ADUCI BUCURII ÎN CASELE APROPIAŢILOR ŞI A CELOR, CARE SUNT ÎN DIFICULTATE.

În aceste zile sfinte darurile se fac fără publicitate, ca să nu ştie stânga ce face dreapta, ca să fie primite fără reticenţe. Visez ziua când politicienii nu-şi vor mai ajusta haina de moş gerila în faţa camerelor de filmat. Nu le stă. Ei au ales o altă misiune – cea de a preveni căderea cetăţenilor în dificultate. De la ei nu aşteptăm pomene, ci îndeplinirea măcar parţială a promisiunilor electorale. Nu vrem să-i vedem cât de buni şi mărinimoţi sunt cu o anumită persoană, ci cum ajută aceste persoane să depăsească problemele fără a fi umilite şi taxate ca social-vulnerabile.  Dacă sunt cu adevarat pro-europeni, ar trebui să cunoască că nici un oficial din UE nu îndrăzneşte să faca “bine” unei persoane concrete, mai ales utilizând banii publici. În calitate de cetăţeni fac donaţii, dar nu în mod public, ci ca să nu-i ştie nimeni, altminteri sunt suspectaţi de corupere a cetăţenilor. În schimb pentru cei bolnavi, batrâni, ţintuiţi la pat creează condiţii de viaţă demne, asigurându-le paturile ortopedice gratis, scutecele, servicii de îngrijire prin intermediul asociaţiilor obşteşti. E trist să constaţi că în ţara noastră frumoasă, condusă deja de tineri, trecuţi prin şcoli europene, bătrâneţea a ajuns să fie un blestem, tinereţea – o  probă de supravieţuire… Sunt constatări triste particulare, vreau să cred că greşesc, că nu cunosc realitatea. Nu văd, însă, condiţiile asigurate de stat pentru crearea locurilor de muncă, PENTRU SUSŢINEREA ANTREPRENORILOR, care ar risca să facă investiţii într-o afacere ca să-şi asigure un trai decent şi să nu ajungă la faliment.

Sper că anul ce a venit ne va aduce mai mult optimism, dar e unul electoral şi nu pot decât să mă rog: scapă-ne, doamne, de falşii Moş Crăciuni şi Moş Gerilă. Redă-ne Credinţa,  Speranţa, Discernământul de a nu ne lăsa umiliţi şi manipulaţi, puterea de a acţiona întru asigurarea dezvoltării copiilor noştri, liniştea părinţilor şi armonia vieţii noastre cotidiene.

DACĂ CER PREA MULT, REDU-MI NIŢEL DIN RĂBDARE ŞI OBEDIENŢĂ.

E. ALEXEI

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *