CriuleniEst-CurierPoliţie

Furt de proporții la Măgdăceşti

 Poliția din Criuleni a reținut un băiat de 19 ani din Strășeni, bănuit  că ar fi furat un laptop și 20 iPad-uri din Liceul Teoretic din s. Măgdăcești, Criuleni, în care tânărul îşi face studiile, fiind elev în clasa a 12-a.

unnamed

Astfel, la 11 noiembrie, curent, aproximativ pe la orele 17:30, din cabinetul interactiv al liceului au fost furate un laptop și 20 iPad-uri, valoarea estimativă a cărora este de 132 400 lei. Alertaţi de persoana responsabilă de acest cabinet, polițiștii din Criuleni, sosiţi la fața locului, au constatat că făptașul a pătruns în sală prin ușa pe care a deteriorat-o. Investigaţiile operative demarate de poliţişti s-au soldat cu identificarea unui suspect. La14 noiembrie, persoana suspectată, în vârstă de 19 ani, a fost reținută de către oamenii legii. Acesta a recunoscut că el a sustras obiectele şi le-a transmis spre păstrare unui prieten de-al său. În aceeaşi zi la domiciliul persoanei nominalizate s-a făcut o percheziție autorizată, în urma căreia au fost ridicate cele 20 de iPad-uri și laptopul, ce aparțin Liceului din Măgdăcești.

La moment tânărul este reținut pentru 72 ore și dacă va fi găsit vinovat de furtul în proporții mari, atunci el riscă până la 10 ani de puşcărie.

Serviciul de presă IP Criuleni

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button