Fiecare om este o valoare

Fiecare om are rolul său social. Fiecare persoană, cu sau fără dizabilităţi, are nevoie de acceptare. Acesta a fost mesajul general al evenimentului organizat de către AO „Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin” în săptămâna în care în Republica Moldova şi în toată lumea este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.Masa Rotunda Autorepr. (41)

Evenimentul de sensibilizare a fost moderat de către Mariana Morari, asistent de promovare a Alianţei Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi, utilizatoare de scaun rulant, iar evenimentul a fost deschis de către Eleonora Verdeş (în imagine), o tânără din Izbişte, la fel, utilizatoare de cărucior, care şi-a ţinut prima pledoarie publică pentru apărarea drepturilor fundamentale ale oamenilor cu dizabilităţi. Despre propriile vieţi şi ocupaţii au povestit, la fel, pentru prima dată într-un eveniment public, şi alţi câţiva tineri, care pe parcursul acestui an au fost ajutaţi să se prezinte, să vorbească fără frică despre sine, să-şi găsească prieteni şi să fie mai independenţi.

Dionisie Urîtu, vice-preşedintele raionului, a salutat prezenţa, remarcând mesajul foarte emoţionant al Eleonorei şi a accentuat că autorităţile au făcut destul de multe lucruri bune pentru a-i integra în societate pe oamenii cu dezabilități.

Masa Rotunda Autorepr. (52)

Câţiva consilieri raionali au dat curs invitaţiei organizatorilor. Ion Solonaru, care e şi paroh în s. Cimişeni, a spus că organizaţiile neguvernamentale care au misiunea de a îmbunătăţi viaţa oamenilor cu dizabilităţi, ar trebui să colaboreze şi cu biserica, iar Dumitru Simon, care este şi şeful AOFM Criuleni, a spus că la moment oferta de locuri de muncă în raionul Criuleni este extrem de limitată, dar agenţia poate media calificarea sau recalificarea cetăţenilor, inclusiv a celor cu dizabilităţi, care doresc să se realizeze pe plan profesional.

Rând pe rând, coordonatorul programului Ala Ianenco şi moderatoarea Mariana Morari au invitat la microfon pe fiecare dintre participanţii la programul autoreprezentare. Astfel, Ion, Macar, Vasile, Maria au relatat publicului din sală cum s-a schimbat viaţa lor pe parcursul ultimului an, ce au reuşit, cît de independenţi au devenit şi cum au reuşit să fie admişi la studii sau să-şi cîştige primii bani din viaţa lor. Istoriile sincere şi atmosfera binevoitoare au fost completate de filmele realizate de către eroii zilei în colaborare cu Centrul Media pentru Tineri din Chişinău, prezentate de către Alina Găină, coordonator de program în cadrul organizaţiei menţionate. De fapt, au fost istorioare din viaţa lor, care au completat perfect prezentarea de sine, făcută de tineri.

Masa Rotunda Autorepr. (88)

Cu mesaje în care accentuiază nevoie de acceptare, de încurajare a oamenilor cu dizabilităţi au venit Victoria Secu, director executiv al AO “FCPS”, Angela Boşcanean, preşedintele AO “FCPS”. Dumitru Simon, consilier rational şi şeful AOFM, a menţionat că la moment agenţia nu dispune de locuri de muncă vacante, dar că orice persoană, inclusiv cu dizabilităţi, poate beneficia de cursuri de calificare şi poate astfel să tindă spre realizare pe plan profesional.

Programul Autoreprezentare, desfăşurat în raioanele Criuleni şi Dubăsari de către AO „FCPS”, cu susţinerea SOIR Moldova, îşi propune scopul de a creşte numărul tinerilor cu dizabilităţi, care să fie instruiţi în a-şi apăra propriile drepturi şi libertăţi, a fi cât mai independenţi, a tinde spre realizare profesională, a fi de ajutor familiilor şi rudelor cu care convieţuiesc.

Masa Rotunda Autorepr. (132)

Spre finele evenimentului, în sală şi-a făcut apariţia interpertul de muzică populară Mihai Ciobanu, care a aflat că are la Criuleni un fan şi a ţinut cu tot dinadinsul să-i facă o surpriză, acceptînd rolul de Moş Crăciun, în Campania “Moş Crăciun există! Moş Crăciun eşti tu”! Astfel, Vasile, un tânăr nevăzător din Măşcăuţi, a cântat în duet cu interpretul cunoscuta piesă “Casa părintească nu se vinde”, după care au mers împreună la un studio muzical şi au înregistrat pe un CD vocea lui Vasile.

Evenimentul a fost susţinut financiar de către The Swedish Organization for Individual Relief din sursele SIDA şi / sau IM, şi s-a desfăşurat cu susţinerea partenerilor – Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni, Centrlul de Cultură şi Tineret “G. Sîrbu”, Consiliul raional Criuleni.

 

Masa Rotunda Autorepr. (108)

S. Cernov

În imagini: aspecte de la eveniment

 

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *