CriuleniCulturalEst-Curier

Festivalul “Scrânciobul pascal” la a V-a ediţie

Festivalul local tradițional „Scrânciobul pascal” are loc la Izbiște în ziua de Paști și are drept scop promovarea obiceiurilor și tradițiilor ortodoxe pascale. Festivalul este organizat de către Primăria Izbiște în parteneriat cu Biblioteca Publică Izbiște, Biserica Sf.Dumitrui Izbiște și instituțiile din localitate.

IMG_0444
În aşteptarea deschiderii festivalului.

Pe scena în aer liber de pe scările Casei de Cultură au evoluat copiii de la Grădinița „Andrieș” din Izbiște, elevii Gimnaziului Izbiște, colectivele locale din Primăriei Izbiște.

Desigur, la festival au fost prezenți și vecinii: legendarii micii artiști din Ansamblul Folcloric Model „Băștinașii” din comuna Hârtopul Mare, conducător artistic Lidia Stăvilă, care au încântat spectatorii cu un program de cântece pascale și chiar au avut în repertoriu un cântec dedicat scrânciobului.

Tradițional s-a desfășurat concursul desenelor pascale „Sărbătorile pascale în suflet de copil” organizat de Biblioteca Publică Izbiște. Pentru participare la concurs, copiii au primit cadouri și diplome din partea Autorităților Publice Locale. Gospodinele s-au întrecut la aranjarea coșului pascal, nu au lipsit nici expozițiile meșterilor populari.

”Am fi dorit mai multă implicare din partea locuitorilor satului, în calitate de spectatori, fiindcă acest festival este organizat pentru odihna spirituală a lor și pentru promovarea imaginii satului. Mulțumiri enorme celor care și-au jertfit propriul timp liber pentru prosperitatea culturală a localității” a declarat primarul satului, Ion Plămădeală.

IMG_0371
Leagănul copilăriei…

Sunt bucuros că acest festival continuă, iar scrânciobele de la Izbiște au devenit o carte de vizită pentru localitate” a conchis unul din inițiatorii acestui festival, Victor Gangan, preot paroh al bisericii Sf. Dumitru din sat.

Anul acesta oaspeți de onoare au fost președintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlac, primarul comunei Hârtopul Mare, Anatolie Delimarschi, şi reprezentantul Departamentului Cultură al Mitropoliei Moldovei, preotul paroh al satului Cruglic, Nicolae Ciobanu, care pe rând au urat izbiștenilor un Paște fericit.

IMG_0438Festivalul „Scrânciobul pascal” a demarat în 2014, odată cu construcția primului scrânciob în parcul Casei de Cultură Izbiște. Acest festival ține de renașterea unei tradiții strămoșești, când a doua zi de Paști în fiecare sat apăreau scrânciobele fără de care nu se puteau concepe sărbătorile pascale. Prilej de idile şi împrieteniri, legănatul a fost ţinut în viaţă de tineri, obicei ce se practică şi acum în puține sate din Moldova.

Alexandru Rusu

Foto de autor

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button