Eminescu – „Lacrima de foc a Universului”

Din an în an organizăm tradiţionalul  medalion literar-muzical „Al meu nume o să-l poarte / Secolii din gură-n gură”- ed.XVIII, în partereniat cu Despărţământul „Ioan Sârbu” ASTRA-Criuleni. Anul acesta am sărbătorit cea de  165-a aniversare în memoria Marelui Poet Eminescu,  care a avut loc la 29 ianuarie a.c. în incinta Bibliotecii Publice Orăşeneşti  „Tamara Isac”.  Moderatoarea medalionului Ruslana Lichii, eleva cl. a – XIB.  LT „Boris Dânga”, una dintre cei mai activi declamatori ai bibliotecii publice, ne-a îndemnat să poposim în lirica eminesciană, a recitat poezia „Despărţire” de Mihai Eminescu.

VLUU L100, M100  / Samsung L100, M100

Ne-au împresionat foarte mult micii declamatori de la şcoala primară Criuleni: Mihai Procopenco, cl. a- IIA, cu poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, Valeria Ciornenicaia, cl. a – IVC, cu poezia „O, rămâi”. Elevii cl. a – VIIA au recitat poeziile dedicate lui Eminescu de D.Matcovschi; Maria Şerbu cu poezia „Dragostea poetului” şi Ion Rapcea „Unde eşti, bade Mihai”.

O interpretare deosebită au avut  Sabina Macari, cl. a- IVA, cu poezia  „Luceafărul”şi cu cântecul „Povestea”, Andreea Motricală şi Vasilisa Mospan „Colinde, colinde…”, Andrian Oboroceanu, poezia „Lacul”, Andrian Grozavu şi Daniela Carp „O, rămâi”ş.a.

La pauzele muzicale a evoluat Victor Caraman, cl. a-XII, cu cântecele  „Atât de fragedă” şi „La steaua”.

Cu un program de cântece au evoluat „Fetiţe-Doiniţe”, conducător artistic profesoara de educaţie muzicală d-na Irina Nicolai, cărora le mulţumim pentru colaborare. Au interpretat cântecele:  „A venit, a venit iarna”, „Seara de Crăciun frumos”,  „Aho, aho”, „E o iarnă atât de frumoasă”, „La mulţi ani!”.

VLUU L100, M100  / Samsung L100, M100

Elevii cl. a-VIB, îndrumaţi de profesoara de limbă și literatură română Veronica Cojuşnean, au  prezentat un mic recital din creaţia lui Eminescu. Dumneaei le-a vorbit elevilor despre importanţa lecturii. Eminescu nu trebuie sărbătorit, dar trebuie în noi rodit. D-na Lidia Frumosu s-a referit la activitatea Asociaţiei ASTRA, despre „Deniile eminesciene”, despre concursul Veronica Micle, şi o trecere în revistă a expoziţiei de carte „EMINESCU – ASTRA”

La medalion a asistat şi d-na Elena Frumosu, ex-deputat, care a îndemnat elevii să frecventeze biblioteca, acest lăcaş al cărţii, a mulţumit organizatorilor pentru muncă depusă, iar cititorilor le-a dorit spor la carte.

Activitatea a fost însoţită de expoziţia de artă plastică „Eminescu – în viziunea copiilor”, care a fost prezentată și comentată de d-na Lilia Cazacu,  profesoară de arte plastice, LT „Boris Dânga”.

Natalia Popriţac, bibliotecar-bibliograf, Biblioteca Publică Orășenească „T. Isac”

În imagini: participanţii la eveniment.

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *