Est-CurierPoliţieSocial

Deflagrație la Criuleni. Un copil a murit

În seara zilei de 31 iulie, 2019, un copil de 10 ani a murit, iar altul a fost rănit după ce au detonat o grenadă în apropiere de terenul de joacă pentru copii. Tragedia s-a întâmplat în curtea blocurilor cu cinci etaje de pe bul. Eminescu. La fața locului au sosit polițiști, pompieri și ambulanța.  Cornel (1) vod

Oleg Cioban, șeful Inspectoratului de Poliție Criuleni: ”În intervalul 0relor 20.00 – 20.20 poliția a fost alertată de către o doamnă,  precum că s-a produs o deflagrație și că sunt jertfe. Echipa care s-a deplasat la fața locului, din cercetările preventive, a stabilit că unui copil născut în 2009, posibil, i-ar fi explodat o grenadă în mână. Preventiv s-a stabilit că băiatul a luat grenada din gospodăria proprietarului casei unde locuia. La spital mai este un copil rănit și o doamnă, care stătea pe afară cu copiii, dar ei sunt în afara pericolului”.

Copilul internat, potrivit medicului de gardă de la secția ATI, a fost adus conștient, cu răni la cap, și este ținut sub observație. Mama băiatului se afla la serviciu, când s-a întâmplat totul, și presupune că fiul său ar fi găsit grenada în ocolul pentru animale, pe care îl are concubinul său în curtea casei. Deocamdată nu se știe, cui i-a aparținut muniția și de unde cu exactitate au luat-o copiii.

Un locuitor al blocului din imediata apropiere, care fuma la balconul său de la etajul trei în momentul producerii deflagrației, a spus că în curte la acel moment se jucau cel puțin zece copii. Bărbatul a văzut parțial cele întâmplate, pentru că copiii se jucau sub copaci, însă a observat norul de praf și a auzit bubuitura în momentul în care copilul s-a aproiat de grenada aruncată într-o parte și ar fi vrut s-o ridice. O altă femeie, din geamul apartamentului, a văzut panica în curte, o femeie țipând și fugind cu un copil în brațe, după care norul de praf și fum în urma deflagrației.

Mai multe mașini parcate în apropiere au rămas cu geamurile ciuruite. O schijă a spart geamul unui apartament de la etajul trei al blocului de vizavi.

La acest moment polițiștii au extins zona cercetării și împreună cu experții criminaliști încearcă să stabilească cât mai multe detalii despre cele întâmplate. Vom reveni cu detalii.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button