(Video. Foto) De Ziua Vinului unii au sorbit din tulburel, alţii au preferat berea

Organizatorii sărbătorii „Toamna de aur” din acest an au ţinut cont de mulţimea de oameni, care ar dori să participe şi au rezervat pentru acest scop stadionul din Criuleni.

Agenţii economici au avut loc berechet să-şi desfăşoare tarabele, spectatorii au avut  scaune pentru a privi comod festivitatea. Primăriile, dacă ar fi venit toate să aranjeze câte o expoziţie, ar fi înconjurat terenul principal.

P1120464

Au inaugurat festivitatea preşedintele raionului, Iurie Andriuţă, la microfon au spus felicitări şi laude plugarilor Pintilie Pârvan, directorul Insititutului de Fitotehnice Porumbeni, Eugen Nichiforciuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Dionisie Urîtu, vice-preşedintele raionului.

Cu o urare a ieşit pe scenă şi Sergiu Iuncu, cel care administrase la începuturi serele Verde Mondial din Criuleni, acum – director de proiect la Fondul Provocările Mileniului, finanțat de SUA. Sergiu Iuncu a spus că a avut onoarea să lucreze cu criulenenii mai bine de șase ani în Programul Compact și să implementeze unul dintre cele mai performante sisteme de irigare din țară, le-a spus că sunt harnici şi binevoitori şi ştiu să facă lucrurile așa cum trebuie făcute. Vasile Pistrui, parohul bisericii din Criuleni, a binecuvântat sarbatoarea, remarcând truda lui Dumnezeu, care a revărsat atâta dragoste peste planetă. Vice-presedintele Dionisie Urîtu a înmânat diplome celor mai biuni agenți economici, dar și învingătorilor concursului Cel mai bun gospodar-producător de vin alb și roșu.  Diplomele Ministerului Agriculturii au fost  atribuite lui Pintilie Pârvan, conducătorul Institutului de Fitotehnie Porumbeni, Verei Guzun, conducătorul intreprinderii  Moara lui Guzun din Măgdăcești, Samoil Roman, SRL “Spirit ardent”, specializat în producerea și prelucrarea nucilor; “Agromaxer”, serele de la Onitcani. Anul acesta organizatorii au hotărît să fie menționați cu diplome și cadouri cei de la cârma tractoarelor și agregatelor, combainerii, dar şi producători de pâine și mezeluri, morari și producători de lapte, agricultorii, care au făcut investiții serioase în pomicultură, viticultură, producerea de nucifere, bacifere, construccția și montarea serelor și producerea de legume în teren protejat, investitori în complexul zootehnic.

P1120451

Diplomele Consiliului Raional au fost atribuite combainerilor Ion Popuşoi  din s. Maşcăuţi, Ilie Sturza din s. Cimişeni; Nicolai Golovatîi din s. Işnovăţ; Gheorghe Sandu din com. Hârtopul Mare.

Cei mai buni mecanizatori s-au dovedit a fi Vasile Varzari din s. Maşcăuţi; Gheorghe Sturza din s. Cimişeni; Maxim Balaban din s. Işnovăţ; Andrei Malai din com. Hârtopul Mare.

Pentru că asigură cu produse alimentare un raion întreg şi în plus, mai sunt prezenţi pe piaţa republicană, diplome au fost înmânate agenţilor economici, care activează în industria prelucrătoare: Nicolae Abadji, SRL „Dameco Lux”, s. Măgdăceşti; Nicolae Sprâncean, SRL „Sprin-Agro”, com. Hârtopul Mare; Igor Stanila, apicultor din Izbişte; Vera Guzun, ÎI “Moara lui Guzun”, s. Măgdăceşti; Ion Sprâncean, GŢ  „Ion Sprâncean”, Hârtopul Mic. Au fost apreciaţi  cu diplome investitorii şi specialiştii din sectorul agroindustrial, pomicultură, viticultură, nucifere, bacifere, construcţia serelor, sectorul zootehnic, care au realizat investiţii serioase în domeniile pe care le administrează. De diplome pentru activitate rodnică s-au bucurat şi Serafim Babenco, şef DRSA Criuleni, Mihai Odobescu, coordonator ACSA Criuleni, Larisa Boşcanean, specialist principal DRSA Criuleni.

P1120406

Juriul a stabilit câştigătorii concursului tradiţional „Cel mai bun producător de vin alb” din raion. Aceştia sunt Mocanu Gheorghe (locul I), Delimarschi Anatol (locul II), Brumari Vladimir (locul III). Cei mai buni producători de vin roşu au fost declaraţi Gheorghe Grama, locul I, Polina Ţelişceva, locul II, Alexandru Iarovoi, locul III. Cea mai bună expoziţie cu una dintre tematicile  „Casa mare”, “Nunta”, “Familia”, aranjată în stil naţional s-a dovedit a fi: 

Locul I – comuna Boşcana;

Locul II – satul Dubăsarii Vechi;

Locul III – comuna Paşcani şi satul Slobozia-Duşca.

 Îa concursul „Cântecul primarului” cei mai buni cântăreţi au fost declaraţi primarii din satul Dubăsarii Vechi, Vitalie Casian; Anatol Delimarschii, comuna Hârtopul Mare; Dumitru Simon, primarul oraşului Criuleni.

Asupra scenariului şi organizării sărbătorii au muncit Secţia Cultură şi Turism şi Direcţia agricultură, economie, investiţii, relaţii externe şi servicii funciare din cadrul Consiliului Raional Criuleni.  

S. Cernov

Imagini fotografice şi video  de Gh. Motricală

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *