De Hram, criulenenii şi-au văzut oraşul în fotografii

Festivităţile mondene, organizate în acest an către Ziua Hramului or. Criuleni au inclus tradiţionalele competiţii, organizate pentru copii şi tineri de către Centrul UNIT, dar şi concertul cu artişti renumiţi din ţară, desfăşurat în amurg.

Tradiţional, potrivit Mariei Calinchin, directorul centrului “UNIT”, angajaţii acestuia au renunţat la ziua de odihnă şi au organizat concursul desenelor pe asfalt, cursa cicliştilor.

În premieră criulenenii şi oaspeţii urbei, care au vizitat centrul oraşului mai de dimineaţă, au savurat o expoziţie de fotografii întitulară “Criuleni prin obiectiv”.

“Ideea acestei expoziţi îmi aparţine – ne spune Alexandr Godoroja, coordonator în cadrul Centrului. – Am anunţat ceva mai devreme înscrierea tinerilor pasionaţi de fotografie la un atelier, în cadrul căruia am discutat despre regulile fotografiei, cum să ne folosim de setările aparatelor, cum adaptăm obiectivul. Ne-am axat la acest atelier pe fotografierea peisajelor nocturne şi am exersat tehnica freeze-light – un fel de efecte speciale cu lumini. Câteva seri am ieşit cu tinerii, în locurile publice illuminate, şi am fotografiat. Ceea ce ne-a ieşit am arătat şi criulenenilor”.

Expoziţia a inclus cca 50 de fotografii, realizate de către Stanislav Tesliuc, Vitalie Boiescu, Nicolai Godoroja şi Ecaterina Bîcasova. Participanţii au fost răsplătiţi cu premii.

Alexandr Godoroja şi-a exprimat speranţa, că va bucura concitadinii şi cu alte expoziţii de fotografii, cu alte ocazii, or, tinerii pasionaţi făuresc în acest fel istoria, istoria copilăriei şi tinereţii lor.

De premii din partea primăriei şi diplome au avut parte şi curajoşii care s-au înscris la cursele de ciclism, şi copiii mai mici, care în fiecare an participă cu plăcere la concursul desenelor pe asfalt.

S. Cernov

În imagini: vizitătorii expoziţiei

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *