Est-CurierPolitic

Cum au votat locuitorii raioanelor Dubăsari şi Criuleni în primul tur

Satele raionului Dubăsari, situate pe malul stâng al Nistrului, au votat masiv în favoarea lui Igor Dodon, candidatul Partidului Socialiştilor din RM.

img_3634

Localităţile Cocieri, Corjova, Coşniţa, Doroţcaia, Molovata-Nouă, Pârâta au votat între 65,15% – 77,69% pentru candidatul PSRM. În satul Molovata, care este pe malul drept, Igor Dodon a luat cel mai mic scor – 48,38%, dar tot mai mult decât contracandidata sa principală, Maia Sandu. Satul în care primară este din partea PSRM, Cocieri, a votat în proporţie de 73,28% pentru candidatul socialiştilor. În satele din dreapta Nistrului, în primul tur a învins Maia Sandu. Candidata PAS a luat 42,24% la Marcăţuţi, 43,98% la Holercani, 49,19 % la Oxentea şi 51% la Ustia. Rata de participare la vot a locuitorilor a fost cea mai scăzută la Corjova – sub 40%, şi cea mai ridicată – la Doroţcaia – 55,40%.

În raionul Criuleni, Maia Sandu a acumulat 53,88%, iar Igor Dodon, – 34,99%.

Igor Dodon a câştigat scrutinul, în I tur, în localitatea Bălţata, pe locul doi clasându-se candidatul PP „Partidul Nostru”, Dumitru Ciubașenco. La Corjova, cu diferenţa de ceva mai mult de 1%, locul 1 i-a revenit lui Dodon (32,69%), iar al doilea – lui Mihai Ghimpu (31,52%), urmat de Sandu (28,71%). Candidatul soclaiştilor a câştigat, de semenea, la Coşerniţa şi Dolinnoie. În celellte localităţi majoritatea voturilor a acumulat Maia Sandu, urmată de Igor Dodon. Candidata PAS are cei mai mulţi susţinători la Măşcăuţi (66,54% din voturi), Drăsliceni (76,00%), Zăicana (77,34%) şi Măgdăceşti (82,69% din sufragii).

Cei mai pasivi au fost locuitorii satului Izbişte, care au votat în proporţie de 40,13% (996 de cetăţeni din totalul de 2480 incluşi în listele electorale). Cei mai activi cetăţeni au fost cei din Măgdăceşti, care au ieşit la vot în proporţie de 65,33%.

Următorul tur de scrutin va avea loc pe data de 13 noiembrie, 2016.

De această dată candidaţi vor fi doi – Igor Dodon, candidatul PSRM, şi Maia Sandu, candidata PAS, susţinută şi de alte partide politice, parlamentare şi extraparlamentare.

www.cec.md

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button