Claudia Partole – aproape de suflet

- Unde te duci?

- În lumea banilor.

- Dar sufletul îl iei cu tine?

- Nu, sufletul nu știe să facă bani, el rămâne acasă.

(”Viața unei nopți”, Claudia Partole)

În aceste vremuri, pe care nu mai știm cum să le numim, cartea rămâne a fi izvorul dătător de viață, iar cei, pentru care cuvântul se identifică cu existența, cu lupta pentru ea, poartă cu demnitate povara bunătății noastre.

La sfârșitul lunii aprilie, în incinta Liceului Teoretic ”Mihail Stratulat” din s. Boșcana a avut loc o întâlnire de suflet cu scriitoarea Claudia Partole. Activitatea s-a desfășurat în două etape: una pentru și cu  elevii claselor primare, iar a doua cu elevii claselor superioare. După buna tradiție a neamului nostru, oaspeții – căci doamna a fost însoțită de Lidia Frumosu, președintele Asociației ”Astra”, Criuleni – au fost întâmpinați cu pâine și sare, pâine, din care doamna a rupt și a împărțit tuturor la sfârșitul întâlnirii.

Pregătiți de Maria Prodan (bibliotecară) și Svetlana Bounegru (organizator), elevii din clasa a IV-a au prezentat câteva pagini din biografia scriitoarei, recitând expresiv versurile îndrăgite. Prezentatoarele Cristea Andreea și Custiuc Sanda, dar și toți declamatorii, s-au străduit să recite și să vorbească cât mai frumos, căci pentru prima dată erau alături de o scriitoare. Elevii claselor a II-a (învățătoare Maria Guțu) și a III-a ”B” (Golovatâi Victoria) au înscenat secvențe de proză, demonstrând înțelegerea filozofiei copilărești.  Poeta a fost încântată de îndrăzneala copiilor, care au asaltat-o cu întrebări, dar și de faptul că aproape toți elevii pledează pentru lectura cărții, fapt adeverit de bibliotecară.

Întâlnirea a culminat cu împărțirea autografelor, pe care autoarea le-a înscris în cărțile procurate de copii. Deși rândul era mare, copiii ieșeau mulțumiți de ”comoara” ce le-a oferit-o această zi.

După ce i-au petrecut pe toți copilașii acasă, oaspeții au revenit în sala de festivități  unde erau așteptați de liceeni. Elevii din clasa a XII-a ”U”, dirijați de profesoara de limbă și literatură română Viorica Sterpu, au venit cu impresii, păreri, sentimente trezite de lectura romanului ”Viața unei nopți”. Subiectul operei a fost prezentat printr-o înscenare inedită, realizată de Scripnic Radu, Sterpu Stella, Iovu Aliona, Bounegru Victoria și Iacub Liliana. Impresiile postlectorale au fost prezentate în mod variat: sub formă de simboluri, de prezentări Power Point, dramatizări. Elevii au comentat problemele abordate în roman care le-au fost mai aproape personal: plecarea în străinătate, demnitatea umană, valorile general-umane, îngrijirea de cei răposați, dar și de locul lor de odihnă – cimitirele.

Spectatorii au fost foarte emoționați, mai cu seamă autoarea, care , după cum a spus” și-a văzut cartea cu alți ochi, cei ai cititorului”, dar și a descoperit o idee pentru prelungirea  romanului. ”Nu am vrut să fac o carte tristă”, a zis Claudia Partole, dar elevii au găsit tragismul zilei de azi, căci mulți își măsoară zilele cu clipele petrecute la skype.

A urmat un dialog deschis între scriitoare și elevi care a scos în evidență virtuțile Omului Claudia Partole ce  i-a convins pe elevi că trebuie să ne iubim casa părintească, să respectăm banul făcut în străinătate (în special), să fim receptivi la durerile altora, să avem credință în Dumnezeu.

Momentul semnificativ a fost imortalizat printr-o poză comună, care s-a făcut după ce Claudia Partole a sădit un pin în fața școlii, numindu-l ”cuiul lui Pepelea”, pentru care o să mai revină în acest lăcaș.

11204976_1583546128599445_350361689376710470_n 10350522_1583545155266209_7479921178183289672_n 10449479_1583546871932704_4506474566990517033_n 11164798_1583546661932725_539046362522558926_n

 

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *